Trei indivizi au coborât din mașina în care călătoreau și au deschis foc de armă automată.
Un om a fost ucis și patru au fost răniți într-un atac terorist comis, joi dimineață, lângă Ierusalim, pe fondul războiului din Gaza dintre Israel și gruparea palestiniană Hamas.
Atentatul nu a fost revendicat pentru moment, relatează Radio România Actualități.
Trei palestinieni, după toate aparențele din zona Bethleem, au coborât din mașina în care călătoreau și au deschis foc de armă automată.
Printre victime se numără și o femeie însărcinată, transmite Ion Știubea, corespondentul RRA în Israel.
Doi dintre teroriști au fost uciși, iar al treilea a fost rănit.
În mașina atacatorilor se mai aflau încă două persoane despre care nu se știe dacă au sau nu legătură cu atentatul.
De menționat că acesta are loc pe fundalul unor mici progrese în tratativele de la Cairo pe marginea elibrării ostaticilor israelieni si la aproape trei săptămâni înaintea sărbătorii islamice, cea a Ramadanului.