Vernisajul expoziției stradale „Portrete ale Unirii’’

Portrete ale Unirii
Joi, 20 Septembrie 2018, începând cu ora 13:00, în Piața Unirii din Oradea, va avea loc vernisajul expoziției stradale „Portrete ale Unirii’’, avându-l ca invitat pe domnul conf. univ. dr. Marius Diaconescu, de la Facultatea de Istorie a Universității din București.
Evenimentul, care se înscrie în cadrul manifestărilor dedicate Centenarului, este organizat de Asociația Cei 40 de Mucenici, în parteneriat cu Asociația Urmașii Marii Uniri și beneficază de finanțare din partea Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Bihor.
Participanții vor afla cu această ocazie, chiar de la urmași ai delegaților, lucruri inedite despre o parte a bihorenilor care au făcut posibilă Marea Unire, despre viețile lor, valorile în care au crezut și pentru care au luptat.
De asemenea, de la ora 16:00, în aceeași zi, va avea loc în Corpul E, etaj I, al Muzeului Orașului Oradea – Complex Cultural, din Cetatea Oradea, conferința intitulată „1918 – Cel mai frumos an din istoria Românilor”, care va fi susținută de către domnul conf. univ. dr. Marius Diaconescu.
Tot cu această ocazie, vor fi lansate și cele trei volume ale lucrării „Ziarele românești despre Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei”. coordonat de conf. univ. dr. Marius Diaconescu și lector univ. dr. Andrei Florin Sora, împreună cu un grup de studenți ai Facultății de Istorie a Universității din București.
După vernisajul din Piața Unirii, proiectul expozițional prevede expunerea în alte spații publice din Oradea și din județ, dar și în curțile și holurile unor școli sau muzee locale a unor panouri de mari dimensiuni în care sunt prezentate portrete ale făuritorilor bihoreni ai Marii Uniri: Tiron Albani, Nicolae Bolcaș, Gavril Chișbora, Gheorghe Chiș, Ioan Ciordaș, Roman Ciorogariu, Mihai Dănilă, Aurel Lazăr, Petru Martin, Alexandru Munteanu, Elena Munteanu, Dimitrie Pop, Valer Popoviciu, Demetrie Radu, Iosif Tărău și Nicolae Zigre, dar și a celor 12 membri ai Consiliului Național Român Central.
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























