În data de 04.04.2019, în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, cetățeanul român I.A., în vârstă de 29 de ani, domiciliat în județul Botoșani.
La efectuarea verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autoritățile române, un mandat de executare, pentru săvârșirea de infracțiuni contra ordinii și siguranței publice, având de executat 60 de zile de închisoare.
În data de 04.04.2019, în jurul orei 06.30 în Punctul de Trecere a Frontierei Turnu, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul român Z.G., în vârstă de 26 de ani, având domiciliul în municipiul București.
Și în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autoritățile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
În data de 03.04.2019, în jurul orei 21.05 în Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, cetățeanul român M.A, în vârstă de 27 de ani, având domiciliul în județul Alba.
Și în acest caz, în urma efectuării verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele tânărului era emis, de către autoritățile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, având de executat 8 luni de închisoare.
Persoanele în cauză au fost predate unor echipaje operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad și Bihor, în continuare fiind dispuse măsurile legale care se impun.