Un bărbat de 29 de ani, din localitatea bihoreană Dumbrava, este dat în urmărire pentru a-și ispăși pedeapsa cu închisoare pentru conducere fără permis.
Emanuel Andrei Sfârlea are de ispășit după gratii o pedeapsă de un an și o lună, după ce Curtea de Apel Oradea i-a respins acțiunea îndreptată împotriva condamnării date de Judecătoria Beiuș.
Imediat după ce hotărârea dată pentru infracțiunea rutieră a devenit definitivă, Emanuel Sfârlea a fost căutat la domiciliu de către polițiști, pentru a fi dus la Penitenciarul Oradea, dar nu a fost găsit.
Astfel a fost dat în urmărire națională, fiind al 72-lea dintre bihorenii aflați în prezent pe această listă a Poliției Române.
Sfârlea a fost inculpat pentru o faptă comisă în dimineața de 25 mai 2025, în jurul orei 9:35, când, alături de fratele său și un cunoscut, se deplasa pe drumul național 76, dinspre Răbăgani spre Brătești. Tânărul se afla la volanul unui BMW pe care tocmai îl cumpărase și pe care îl conducea fără a avea permis.
Acest fapt l-a făcut să se sperie și să intre în parcarea unui restaurant din zonă când a văzut că un echipaj de Poliție îi face semn să oprească. Au coborât toți din autoturism, iar Sfârlea a luat-o la fugă spre o zonă cu stufăriș din apropiere şi s-a ascuns într-o baltă, fiind pierdut de doi agenți care l-au urmărit.