Un elev din Bihor a ajuns la spital după ce a băut o combinație de suc și medicamente pregătită de un coleg

Un elev din Bihor a ajuns la spital după ce a băut o combinație de suc și medicamente pregătită de un coleg
Teribilismul continuă să facă victime printre adolescenţi
Teribilismul continuă să facă victime printre adolescenţi, iar cel mai recent incident a avut loc joi, 20 noiembrie, în localitatea Borş din judeţul Bihor, unde un elev de clasa a X-a de la Liceul Tehnologic Agroindustrial „Tamasi Aron” a ajuns la spital, după ce a consumat un „cocktail” de suc și medicamente pregătit de un coleg de aceeași vârstă.
Incidentul s-a produs la finalul orelor, în jurul orei 14, când elevului i s-a făcut brusc rău. „Vorbea greu, abia se ținea pe picioare”, a relatat directoarea unității de învățământ, Nagy-Máté Enikő, citată de Bihoreanul.
Observând simptomele, diriginta l-a însoțit imediat la cabinetul unui medic de familie, aflat în apropierea școlii, iar acolo s-a decis să fie solicitată Ambulanța.
Ajuns la spital, adolescentul a recunoscut că a băut din sucul primit de la un prieten, elev tot în clasa a X-a, deşi ştia că acesta adăugase în recipient medicamente zdrobite. Băiatul nu a ştiut să le spună medicilor despre ce medicamente este vorba, astfel că aceştia au trimis probele de sânge pentru analiză toxicologică, pentru a identifica substanțele ingerate.
Sursa: Realitatea de Bihor
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 12:16 - Piedone, atac dur la Bolojan și șeful ANPC: „În județul Bihor sinecurile sunt la ele acasă” - VIDEO
- 11:52 - Horia Constantinescu a rămas cu bilete false la concertul Metallica: „Am plătit. Am crezut. Și m-am trezit țepuit”
- 10:53 - Instagram a lansat Instants. Noua funcție inspirată de Snapchat și BeReal
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














