Tabăra de vară pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate s-a încheiat

DASO
În cadrul Campaniei „Singuri acasă - ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!", Direcția de Asistență Socială Oradea a organizat în perioada 26-30 august 2019 o tabără de vară pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Desfășurată la Centrul de Îngrijire de Zi, situat pe str. Traian Lalescu nr. 3C, tabăra a adus copiilor bucuria unei vacanțe de neuitat. Timp de o săptămână s-au desfășurat activități diverse: de la vizita unui clovn care și-a dezvăluit, rând pe rând, surprizele (baloane, joben, picioroange, mimă, picturi pe față, trasul sforii, alergatul în saci), până la lecții de acordare a primului ajutor, modalități de salvare pe munte a unei persoane, în diferite condiții meteo și în funcție de anumite particularități specifice unui traseu montan, activități de fitness, pași de dans popular și lecții de pictură.
Tabăra de vară s-a încheiat cu un spectacol de teatru inedit, "Întâmplări pe Insula Dorințelor", bineînțeles delicii dulci și premierea tuturor participanților.
''Mulțumim celor care s-au implicat voluntar și activ în organizarea acestui eveniment: dl Igor Lungu, Serviciul Județean Salvamont Bihor, Serviciul de Ambulanță Județean Bihor, dl Lucian Hevesi, dna Aurelia Sălăjan, dl Joseph-Emanuel Wagner, dra Ștefania Mateaș, Compania teatrală independentă Trend'Art Oradea, dovedind astfel că le pasă de cei care, într-un anumit moment al vieții, trec printr-o stare de vulnerabilitate. Nu în ultimul rând dorim să mulțumim părinților care au înțeles că dorim să sprijinim acolo unde este nevoie și nu să sancționăm.
Ținând seama de faptul că lipsa părinților ori a reprezentantului legal poate determina limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate, educație și servicii/beneficii, dorim să reamintim părinților care intenționează să plece la muncă în străinătate, că au obligația să anunțe serviciul public de asistență socială (DAS Oradea), cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara, dispoziții aplicabile și în cazul plecării tutorelui.
Pentru mai multe informații, respectiv pentru sprijin în ceea ce privește acest demers, invităm părinții din municipiul Oradea, plecați la muncă în străinătate, să se adreseze DAS Oradea, unde vor beneficia de suport și informare privind posibilitățile legale de care dispun pentru a le putea asigura copiilor protecția fizică și juridică pe perioada în care aceștia sunt lipsiți de grija părinților.''
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























