Sprijin pentru părinții plecați la muncă în străinătate

DASO
În cadrul Campaniei „Singuri acasă - ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!", inițiată de Direcția de Asistență Socială Oradea în urmă cu 4 ani, a avut loc, azi, la sediul instituției, o nouă întâlnire cu persoanele în grija cărora se află copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și cu părinții reveniți în țară.
Susținută de dl George Ghideu și dna Ioana Cîmpan, specialiști ai Serviciului Protecția Copilului din cadrul instituției noastre, tema întâlnirii a fost: „Aspecte privind cadrul legislativ în situația în care unul dintre părinți sau ambii pleacă la muncă în străinătate". Cei prezenți au fost informați cu privire la obligațiile care le revin în situația în care intenționează să plece la muncă în străinătate, ținând seama de faptul că lipsa părinților ori a reprezentantului legal poate determina limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate, educație și servicii/beneficii sociale. De asemenea, le-au fost prezentate riscurile la care pot fi expuși copiii lipsiți de grija unuia dintre părinți sau a ambilor, indiferent de vârstă, copilul putând suferi schimbări majore.
În prezent, consilierii Serviciului Protecția Copilului din cadrul DAS Oradea monitorizează un număr de 717 copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.
Direcția de Asistență Socială Oradea urmărește menținerea relațiilor personale ale copiilor cu părinții care sunt plecați la muncă în străinătate, prin consiliere psihologică gratuită, atât copiilor, cât și persoanelor în grija cărora rămân aceștia, organizează programe de educație parentală, organizează întâlniri cu persoanele care se ocupă de creșterea și îngrijirea copiilor și nu în ultimul rând, sprijină menținerea unui contact permanent între reprezentanții unității de învățământ pe care o frecventează copilul și persoana în grija căreia acesta a fost lăsat de către părinți.
Arina Moș, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea, le-a mulțumit celor prezenți pentru deschiderea manifestată față de acest eveniment: "Îmi doresc ca această întâlnire să fie una prietenoasă, deschisă, deloc formală, în care să ne spuneți problemele cu care vă confruntați, pentru că ne interesează și ne pasă de suflețelele copiilor dumneavoastră. Suntem aici nu pentru a vă judeca, ne-am întâlnit azi ca să ne cunoaștem și să ne sprijiniți pentru a vă putea sprijini acolo unde este necesar. Ajutăm părintele, bunicii, tutorii și nu în ultimul rând copiii, pentru a depăși situația de vulnerabilitate, pe care ne-o dorim temporară, și vom depune toate eforturile pentru a suplini mai ușor lipsa părinților din viața copiilor și nepoților dumneavoastră".
Totodată, vă reamintim că în perioada 26.08-30.08.2019, vom organiza la Centrul de Zi, situat în Oradea, str. Traian Lalescu, nr. 3C, o tabără de vară pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate, în cadrul căreia se vor desfășura diverse jocuri și activități de cunoaștere, de abilitate și amuzante. Doritorii sunt invitați să acceseze atașamentul știrii pentru a putea completa acordul de participare la tabără.
De asemenea, începând cu luna septembrie a acestui an, oferim copiilor un program de tip after school, program de efectuare a temelor, în special limba română și matematică și o masă caldă.
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























