SANCȚIUNI PENTRU ELEVI ÎN NOUL AN ȘCOLAR

SANCȚIUNI PENTRU ELEVI ÎN NOUL AN ȘCOLAR
Anul școlar 2024-2025 vine cu o serie de noutăți
Sancțiuni pentru elevi, modificarea limitei de absențe de la care este scăzută nota la purtare, ba chiar și exmatriculare. Sunt doar câteva dintre noutățile cu care se deschide anul școlar 2024-2025.
Anul școlar 2024-2025 vine cu o serie de noutăți, cum ar fi: sancționarea elevilor prin retragerea burselor școlare, mutarea disciplinară la altă clasă, suspendarea lor, exmatricularea sau trimiterea în sală de detenție. Noile sancțiuni sunt prevăzute în noul Statut al Elevului, aprobat deja.
Totodată, conducerile unităților școlare pot lua decizia de a interzice nu doar folosirea telefoanelor în timpul orelor, ca până acum, ci intrarea elevilor în clădirea școlii cu telefoanele mobile la ei.
O altă noutate este aceea că la finalul fiecărui modul de cursuri, toți elevii primesc o notă la purtare. Media de la finalul anului școlar se diminuează cu câte un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate/an școlar. Scăderea mediei la purtare afectează menținerea burselor pe care le primesc elevii. O medie sub 6 la purtare înseamnă repetenție.
Bursele de excelență, de merit, de reziliență și tehnologică sunt condiționate în acest an școlar, de media 10 la purtare sau de calificativul foarte bine, la finalul anului școlar anterior și de numărul de absențe nemotivate.
Citește și:
- 16:50 - CSM a dat aviz NEGATIV privind numirea Cristinei Chiriac în funcţia de procuror general! Numirea lui Marius Voineag la DNA, analizată într-o ședință viitoare
- 16:31 - Ediție INCENDIARĂ diseară la 20:55: Culisele Statului Paralel cu Anca Alexandrescu!
- 16:19 - Blocaj în UE: Zelenski solicită un „plan B” pentru Ucraina după ce Viktor Orban a blocat pachetul de 90 de miliarde
- 16:02 - Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au semnat acordurile și parteneriatele stategice comune, la Palatul Cotroceni
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











