Recomandările pompierilor bihoreni pentru evitarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteo periculoase

102318_0929_Evitaisitua1
În scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite, provocate de fenomene meteorologice periculoase, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor reamintește bihorenilor principalele măsuri menite a le proteja viața.Conform atenționării de fenomene meteorologice periculoase – Cod Galben transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie: „În noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie), în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65…70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp. În cursul zilei de miercuri (24 octombrie), vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h…”.În acest context, pompierii militari bihoreni recomandă cetățenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.Totodată, îi sfătuim pe bihoreni, ca pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice menționate, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.De asemenea, cetățenii trebuie să întrerupă orice activitate în aer liber, să se adăpostească în locuințe sau în alte spații care le asigură protecția, să închidă ușile și ferestrele și să deconecteze aparatele şi echipamentele electrice.Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Citește și:
- 21:33 - Istvan Kovacs arbitrează derby-ul Rapid – Dinamo. CCA trimite o brigadă de nivel Champions League în Giulești
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 20:37 - Declarație incendiară a lui Trump în ziua 14 a războiului cu Iranul: „Este o onoare să ucid lideri iranieni”
- 19:49 - Trenuri electrice noi pe rutele lungi din România. Călătoria București – Timișoara durează aproximativ 12 ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











