Actualitate· 2 min citire

Protest Valea Jiului. Minerii sunt nemulțumiți atât de legea pensiilor, cât și cea a salarizării

Protest Valea Jiului. Minerii sunt nemulțumiți atât de legea pensiilor, cât și cea a salarizării

Protest Valea Jiului. Minerii sunt nemulțumiți atât de legea pensiilor, cât și cea a salarizării

Realitatea de Oradea
Scris de Realitatea de Oradea Publicat: 16 nov. 2023, 13:48

Minerii din Valea Jiului au decis să protesteze, la sediile celor 4 mine din Valea Jiului și la termocentrala de la Paroșeni

Minerii din Valea Jiului au decis să protesteze, la sediile celor 4 mine din Valea Jiului și la termocentrala de la Paroșeni. Nemulțumirile acestora sunt legate atât de adoptarea noii Legi a pensiilor, cât și de perspectiva anulării unor sporuri.

Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari spune că trei sunt motivele pentru care angajații CEO ar trebui să iasă în stradă: legea decarbonizării le închide activitatea, noua lege a pensiilor le taie din drepturi, iar legea austerității le taie din venituri, potrivit Radio Infinit Tg.Jiu.

”Guvernanții vor să rașcheteze toate aceste bonusuri  pentru condiții grele și nocive”, a declarat liderul sindical.

Potrivit președintelui Sindicatului Muntele, de la CEVJ, Darius Câmpean, prin aplicarea noii legi minerii care vor ieși la pensie în anii următori vor avea venituri mai mici cu 45 % față de colegii lor care s-au pensionat deja.

"Sunt nemulțumiri justificate și adevărate. Este o demagogie să spui că elimini inechitățile, iar un miner care astăzi poate ieși la pensie, pe legea actuală - cu 25 de ani vechime, să aibă o pensie între 8.400 și 8.600 de lei, iar pe noua lege, același miner să aibă 4.800 de lei. Pensiile noastre sunt bazate pe contributivitate. Nu poți crea asemenea discrepanțe", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, liderul sindical.

În plus, susține reprezentantul minerilor, mărirea vârstei de pensionare nu ține cont de faptul că exploatările de cărbune din Valea Jiului se află în program de închidere până în anul 2032. De asemenea, mărirea vârstei de pensionare în cazul femeilor nu ține cont de faptul că acestea lucrează în condiții grele.

Săptămâna viitoare, reprezentanții Sindicatului Muntele se vor deplasa la București pentru a lua parte la ședința Comisiei de muncă din Camera Deputaților, pentru a încerca să rezolve problema acolo, împreună cu deputații din județul Hunedoara.



Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate