Presa din Turcia, critică dură la adresa lui Mirel Rădoi după seria neagră de la Gaziantep: „Sezon încheiat dezastruos”

Mirel Rădoi
Mirel Rădoi traversează un început dificil pe banca formației Gaziantep FK. Fostul tehnician de la FCSB a încheiat sezonul cu patru înfrângeri consecutive, iar presa din Turcia nu l-a menajat după rezultatele slabe.
Instalat la Gaziantep în primăvara acestui an, Rădoi a avut la dispoziție doar ultimele patru etape ale sezonului pentru a încerca să redreseze echipa.
Totuși, formația turcă a pierdut toate partidele disputate: 0-3 cu Eyupspor, 0-2 cu Beșiktaș, 1-2 cu Goztepe și 1-2 împotriva lui Bașakșehir. Jurnaliștii turci au comentat dur prestațiile echipei și modul în care s-a încheiat campionatul.
„Gaziantep și-a luat rămas bun de la suporteri într-un mod extrem de trist. Echipa a terminat sezonul cu o nouă înfrângere pe teren propriu, fără să poată obține rezultatul dorit în fața fanilor”, au scris publicațiile locale după ultimul meci.
Presa din Turcia a remarcat și faptul că echipa nu a reușit să adune niciun punct de la venirea lui Mirel Rădoi pe banca tehnică.
„Sub conducerea noului antrenor, Gaziantep a avut un joc slab și a pierdut toate cele patru partide disputate. Sezonul s-a încheiat într-o notă negativă, iar viitorul echipei și posibilele schimbări din lot sunt deocamdată doar subiecte de speculație”, au mai notat jurnaliștii turci.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:03 - Acces gratuit la ChatGPT Plus într-o țară europeană. Condiția obligatorie impusă de guvern
- 16:41 - Alertă sanitară pe nava de croazieră MV Hondius. Echipajul a fost izolat după focarul de hantavirus
- 15:35 - Scandal mortal după un grătar în Brăila. Un bărbat a murit după ce a fost atacat cu cuțitul de un vecin
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














