Poliția Locală Oradea și-a prezentat raportul de activitate pe anul 2018

DSC00183
Viceprimarul Florin Birta, directorul executiv al Direcției Poliția Locală, Cristian Beltechi și purtătorul de cuvânt al Direcției, Monica Pintea, au prezentat azi, 13 februarie 2019, raportul privind activitatea Poliției Locale Oradea pe anul 2018.
„Poliția Locală are un efectiv de 71 de persoane, dintre care 60 de agenți operativi, în condițiile în care conform legii am putea avea un polițist local la o mie de locuitori, deci undeva aproximativ 200 de polițisti locali. Noi am reușit ca în ultimii ani cu un număr nu la capacitate maximă de polițiști locali să facem o treabă bună în Oradea. Dacă ați observat în ultimii ani că orașul este mai curat, terenurile sunt mai îngrijite, clădirile din zonele centrale și nu numai sunt refăcute, să știți că în mare parte este și meritul Poliției Locale, pentru că principalele atribuții ale Poliției Locale în primul rând sunt cele ce privesc disciplina în construcții, protecția, ordinea publică, siguranța cetățeanului, iar aici Poliția Locală colaborează și cu alte instituții ale statului, cum ar fi Inspectoratul Județean de Poliție sau Inspectoratul de Jandarmi Județean", a spus viceprimarul Florin Birta în deschiderea conferinței.
Directorul executiv al Direcției Poliția Locală, Cristian Beltechi, a vorbit despre principalele domenii de activități ale instituției, mulțumindu-le colegilor și instituțiilor cu care Direcția colaborează pentru implicare și activitatea depusă în toți cei zece ani de existență.
Poliția Locală, care din data de 1 ianuarie 2018 a devenit direcție a Primăriei Municipiului Oradea, are următoarele activități specifice: ordine publică și rutieră, combaterea fenomenului de comerț ilicit, disciplina în construcții și afișaj stradal și protecția mediului.
În continuare, Monica Pintea a prezentat în cifre ceea ce a însemnat activitatea Direcției în anul 2018:
„Există o creștere raportat la anul 2017, pe diverse domenii, atât protecția mediului, control comercial, cât și ordine publică și rutieră. Vreau să menționez faptul că în cadrul Compartimentului Control Comercial a fost suspendată activitatea a 8 astfel de unități comerciale pe durata maximă prevăzută de lege, respectiv 30 de zile. De asemenea, în cadrul Compartimentului Protecția Mediului putem să observăm o creștere atât a numărului de sancțiuni aplicate, cât și a numărului somațiilor întocmite pentru neîntreținerea terenurilor pe care cetățenii le dețin în Municipiul Oradea. S-au întocmit somații și prin urmare dosare, care mai departe au dus la supraimpozitarea terenurilor iar în final au fost supraimpozitați cu 500% un număr de 71 de proprietari. De asemenea, în ceea ce privește activitatea la Dispecerat putem constata o altă creștere și pe numărul de persoane identificate, pe numărul petițiilor on-line, primite prin aplicația Oradea City Report. Putem, de asemenea, constata o creștere a numărului de autovehicule ridicate, cele parcate neregulamentar sau cele abandonate. Noi considerăm că anul 2018 a fost un an cu multe încercări pentru Poliția Locală, pentru că a fost anul în care am devenit Direcție în cadrul Primăriei. Au survenit unele schimbări dar cu toate acestea munca și dedicația colegilor noștri nu a fost afectată".
Menținerea ordinii și liniștii publice
În anul 2018, accentul s-a pus pe colaborarea cu Poliția Municipiului Oradea, majoritatea patrulelor mixte realizând serviciul în intervalul orar 07:00-19:00, respectiv 19:00-07:00. Patrularea auto, precum și cea pedestră s-a intensificat. De asemenea, s-a colaborat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor și Poliția Rutieră.
Principalele activități în cadrul serviciului de ordine publică au prevăzut următoarele domenii: menținerea ordinii și a liniștii publice în cele 8 sectoare, patrularea mixtă cu agenți ai Poliției Municipiului Oradea în vederea menținerii ordinii publice, a descurajării faptelor antisociale și reducerii infracționalității stradale, asigurarea măsurilor de ordine și liniște publică pe străzile adiacente timp de 12 ore în fiecare zi, menținerea ordinii publice în imediata apropiere a unităților de învățământ publice - școli între orele 7:30-8:15, activități de ordine publică în Piața Obor și în împrejurimi, acțiuni cu și pentru asociațiile de proprietari, persoane fizice și juridice în vederea luării măsurilor de salubrizare a spațiilor verzi, a curățirii zăpezii și gheții, înlăturarea persoanelor care apelează la mila publică, sancționarea lor și confiscarea obiectului contravenției ca măsură complementară, prevenirea vandalizării mobilierului urban, surprinderea și înlăturarea persoanelor care răscolesc în containere, precum și obligarea acestora la salubrizarea zonei, patrulare în parcuri și în zonele de agrement, constatarea contravențiilor în ceea ce privește tulburarea liniștii publice și luarea măsurilor sancționatorii ce se impun, verificarea și sancționarea persoanelor care desfășoară activități comerciale ilicite pe domeniul public, respectiv pe raza Municipiului Oradea, pânde pentru surprinderea și sancționarea persoanelor care depozitează ilegal moloz sau deșeuri de altă natură pe domeniul public, patrulare în Piața Unirii 12 h - 7/7, relaționarea cu RER Ecologic Service în vederea ridicării la timp a gunoiului menajer, pentru măturarea și spălarea parcărilor, a toaletării copacilor, pentru o vizibilitate mai bună a indicatoarelor rutiere, depistarea și somarea autovehiculelor considerate abandonate pe domeniul public, aplicarea sancțiunilor contravenționale conform Codului Rutier la contravențiile conform atribuțiilor Direcției Poliției Locale, acțiuni pentru prevenirea și sancționarea deținătorilor de câini la nerespectarea legislației locale și alte activități de constatare a contravențiilor, conform legislației locale stabilită prin Hotărâri ale Consiliului Local și legislație națională.
În ceea ce privește activitatea de constatare și sancționare a persoanelor care încalcă normele legale referitoare la tulburarea ordinii și liniștii publice (Legea 61/1991), agenții Poliției Locale au aplicat un număr de 623 sancțiuni contravenționale în valoare de 76.430 lei comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017 înregistrându-se o scădere cu un procent de 25,47 % pe constatări, iar pe valoarea amenzilor de 31,58 %.
Combaterea fenomenului de apelare la mila publică
În cursul anului 2018 Direcția Poliția Locală Oradea a acționat și în vederea diminuării fenomenului de apelare la mila publică, monitorizarea persoanelor care comit aceste contravenții făcându-se prin patrulare auto, pedestră, în civil și prin monitorizare video prin Dispecerat. De asemenea, au fost realizate acțiuni comune cu alte instituții care gestionează problematici sociale, cum ar fi: D.A.S.O. și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.
Concomitent, polițiștii locali cu atribuții pe linie de cerșetorie au desfășurat acțiuni, prin care se aveau în vedere depistarea persoanelor care necesită o atenție particulară (copiii aflați în risc de separare de părinții, copiii separați de părinți, copiii străzii, copiii abuzați, neglijați sau supuși neglijării, copiii aparținând minorităților etnice).
Astfel, pe parcursul anului 2018, polițiștii locali au identificat 191 persoane care apelau la mila publică în mod repetat și 156 persoane care nu dețin adăpost, fie au fost ridicate și transportate spre centrul Guttemberg, fie îndrumate spre localitățile de domiciliu.
Totodată, polițiștii locali au desființat 52 de adăposturi improvizate, salubrizând zona cu sprijinul societății de salubritate RER VEST.
Ca și măsură eficientă în vederea diminuării fenomenului de apelare la mila publică, s-au operat 153 de confiscări, ca măsură complementară, în sumă totală de 2.177 lei. Toate confiscările s-au realizat după aplicarea măsurii principale avertisment sau amendă contravențională.
„Ce mă bucură este scăderea numărului de cerșetori, diminuarea fenomenului de cerșetorie din Oradea chiar și cu 80-90% față de orașele din vecinătatea municipiului nostru. Dacă în urmă cu 2-3 ani vorbeam de 1200 de cerșetori pe an, acum am ajuns la 180-190 de cerșetori și cam 150 de persoane fără adăpost. Asta este munca tuturor colegilor mei și aș dori să le mulțumesc pentru asta", a subliniat Cristian Beltechi, directorul executiv al Direcției Poliția Locală.
În ceea ce privește activitatea de constatare și sancționare a persoanelor care nu își îndeplinesc obligațiile legale prevăzute de legislația specifică privind deținătorii de câini, agenții Poliției Locale au aplicat un număr de 76 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.550 lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017 înregistrându-se o scădere cu un procent de 20 % pe constatări, iar pe valoarea amenzilor o scădere cu un procent de 29,97 %.
Activitatea pe segmentul rutier și trafic greu
Au fost organizate acțiuni de tip razie, privind normalizarea situției transportului public local, conform Legii nr. 92/2007 și H.C.L. nr. 909/2009 (verificarea autorizațiilor conducătorilor auto care efectuează transport persoane), iar cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind semnificația indicatorelor rutiere (de oprire și staționare interzisă, accesul interzis) sau sancționarea pietonilor pentru trecere neregulamentară.
Astfel, în anul 2018 au fost constatate un număr de 4.206 contravenții, din care 2.825 avertismente și 1.378 amenzi contravenționale în sumă totală de 473.994 lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017, astfel înregistrându-se o creștere cu un procent de 1,86% pe constatări, iar pe valoarea amenzilor o scădere cu un procent de 46,20 %.
De asemenea, pe parcursul anului 2018, polițiștii locali au întocmit 2.034 de dispoziții de ridicare, cu 369 mai multe autovehicule ridicate, față de anul 2017.
Un alt segment important al activității Poliției Locale vizează traficul greu în Municipiul Oradea, controalele desfășurându-se în patrule mixte cu agenți ai Poliției Municipiului Oradea, având o continuitate de 24 h - 7/7.
În ceea ce privește activitatea de constatare și sancționare a persoanelor care nu își îndeplinesc obligațiile legale prevăzute de legislația specifică privind traficul greu, agenții Poliției Locale au aplicat un număr de 325 sancțiuni contravenționale în valoare de 130.150 lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017 înregistrându-se o creștere cu un procent de 49,08 % pe constatări, iar pe valoarea amenzilor cu un procent de 79,39 %.
Activitatea de control comercial
În ceea ce privește activitatea de control comercial, unul din obiectivele de anul trecut a fost avertizarea și sancționarea unităților de alimentație publică pentru lipsa autorizațiilor de desfășurare a activității de alimentație publică, nerespectarea orarului de funcționare (în special a teraselor unde se desfășoară activitatea de alimentație publică), emiterea avizelor consultative pentru activitățile de alimentație publică și acorduri de funcționare, diminuarea comerțului stradal ilicit precum și activitatea de înștiințare în vederea soldării produselor de către agenții economici.
Privind activitatea de constatare și sancționare a persoanelor care nu își îndeplinesc obligațiile legale prevăzute de legislația specifică privind controlul comercial, agenții Poliției Locale au aplicat un număr de 504 sancțiuni contravenționale în valoare de 88.940 lei comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017 înregistrându-se o creștere cu un procent de 11.01% pe constatări, iar pe valoarea amenzilor o scădere a procentului de 23.49%.
În anul 2018 s-a pus accentul pe supraimpozitarea societăților comerciale din zona centrală, în a căror imobile nu se desfășoară activitate comercială, în acest sens s-au întocmit 26 dosare în vederea supraimpozitării.
De asemenea, au fost somate cu privire la respectarea orarului de funcționare propus de Primărie, în zona centrală 242 de societăți comerciale, conform H.C.L. nr. 827/2017.
Disciplina în construcții și afișaj stradal
Abaterile care au fost constatate pe legislația specifică construcțiilor, se înscriu preponderent în domeniile: modificări interioare - exterioare, schimbarea destinației construcției, placări exterioare cu polistiren, mansardări și extinderi construcții, construcții anexe și construire împrejmuiri.
În ceea ce privește activitatea de constatare și sancționare a persoanelor care nu își îndeplinesc obligațiile legale prevăzute de legislația specifică privind disciplina în construcții, publicitate stradală și afișaj stradal angajații Compartimentului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au aplicat un număr de 523 sancțiuni contravenționale în valoare de 222.600 lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017 înregistrându-se o creștere cu 33.08% la numărul de constatări și o scădere cu 14.40% în ceea ce privește valoarea amenzilor față de anul 2017.
Totalul abaterilor contravenționale constatate în număr de 523 sancțiuni contravenționale în valoare de 222.600 lei.
Protecția mediului
În ceea ce privește activitatea de constatare și sancționare a persoanelor care nu își îndeplinesc obligațiile legale prevăzute de legislația specifică de protecția mediului, agenții Poliției Locale au aplicat un număr de 5.105 sancțiuni contravenționale în valoare de 864.480 lei. Comparativ cu anul precedent a fost înregistrată o scădere de 4.15% în ceea ce privește numărul de constatări și un procent de scădere de 13.08% în ceea ce privește valoarea amenzilor aplicate.
Pe parcursul anului 2018 se poate remarca un procent de aproximativ 30% a cetățenilor care au întreținut și salubrizat terenurile deținute, în baza somațiilor anterioare comunicate. Totodată, pe parcursul anului 2018 s-au identificat, realizat și finalizat procedurile privitoare la 71 de proprietari de terenuri insalubre, fiind somați 195 de proprietari.
Agenții Poliției Locale din cadrul compartimentului Protecția Mediului - Poliția Ecologică au realizat mai multe campanii de informare, notificare, verificare și somare privind menținerea curățeniei, întreținerea terenurilor, deținerea de contracte de salubritate, etc.
„Avem patrule care verifică asociațiile de proprietari și le informează despre modul în care se realizează colectarea selectivă. Înainte de a amenda facem prevenție, dăm avertismente, anul trecut de exemplu 600 de asociații au fost notificate pentru menținerea curățeniei. Am urmărit totodată și desființarea depozitelor ilegale de moloz, iar faptul că funcționează depozitul de pe strada Thurzó Sándor unde cetățenii pot depozita gratuit a ajutat la diminuarea depozitărilor ilegale. Observăm că în ceea ce privește curățarea terenurilor, s-au conformat tot mai mulți cetățeni iar igienizarea și curățarea terenurilor care erau neîngrijite ajută și la eliminarea treptată a ambroziei care este atât de dăunătoare pentru populație", au completat viceprimarul Birta și directorul Beltechi.
Activitatea de relații cu publicul și dispecerat
În anul 2018, activitatea de secretariat, relații cu publicul a constat în gestionarea unui număr de 9.113 documente din care 4.360 adrese și 1.220 sesizări primite de la cetățeni sau persoane juridice, respectiv 3.533 acte emise (ex. somații și notificări privind salubrizarea terenurilor, adrese, etc.).
Dispeceratul Poliției Locale Oradea a înregistrat un număr de 7.118 sesizări/reclamații telefonice, venite din partea cetățenilor, sesizări care au fost direcționate către patrulele Poliției Locale Oradea, sau după caz, instituțiilor abilitate spre soluționare. De asemenea, prin aplicației Oradea City Report on-line, au fost direcționate către Dispecerat un număr de 1906 petiții on-line care au fost rezolvate în termenul stabilit.
Pentru soluționarea cât mai eficientă a sesizărilor cetățenilor, precum și pentru sancționarea unor cetățeni care încalcă anumite norme de conviețuire socială sau abateri de la legislatia rutieră, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Dispecerat, fiind nominalizați să gestioneze aspectele legate de accesul la bazele de date, au efectuat un număr de 9.253 identificări persoane în Baza națională de date și un număr de 7.266 identificări autoturisme și verificări permise auto.
„Sper că vom avea un an 2019 mai bun decât anul 2018, pentru că avem ce să îmbunătățim și dorim să îmbunătățim activitatea tuturor Direcțiilor din Primărie de la an la an. Le mulțumesc încă odată colegilor mei pentru activitatea pe care o desfășoară, mulțumesc tuturor instituțiilor cu care colaborăm, pentru că scopul nostru este acela de a avea curățenie în oraș, terenuri și clădiri îngrijite", a spus viceprimarul Florin Birta.
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























