PNL Bihor lansează propuneri de colaborare, în interesul bihorenilor

PNL Bihor
Într-o conferință de presă susținută la sediul PNL Bihor, primarul Ilie Bolojan și consilierul județean Călin Gal, au lansat în numele Partidului Național Liberal o propunere de colaborare între Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor, atât pentru dezvoltarea aeroportului cât și pentru extinderea transportului în comun la nivelul zonei metropolitane.
Inițial, Bolojan a arătat că monopolul Tarom pe cursele spre București a făcut ca prețul biletelor să se dubleze față de perioada când la Oradea exista și concurența cu Blue Air. Acesta a arătat că pentru cursa Tarom de dimineață și întoarcere după-amiaza în data de 16 aprilie, prețul unui bilet dus-întors a explodat la 1.441 lei, pe când un bilet, tot Tarom, între Cluj și Capitală, respectiv între Timișoara și București, este de numai 629 și respectiv 575 lei, doar pentru că aceste două aeroporturi au și alternative cu companii low cost.
În acest context, Bolojan, președintele PNL Bihor, a criticat încă o dată politica păguboasă a Consiliului de Administrație de la Aeroport, toți numiți politic, să-și dea singuri prime de 132.000 lei în total (4.000 euro fiecare, în medie).
Cu toate acestea, primarul Bolojan a lansat și două variante de colaborare pentru dezvoltarea aeroportului, între Primărie și Consiliul Județean, și anume:
• fie să transforme regia autonomă Aeroportul în Oradea în societate comercială, după modelul OTL, în care Consiliul Local să devină acționar,
• fie să permită reprezentarea municipalității în Consiliul de Administrație al regiei, pentru ca aceasta să aibă baza legală de a contribui financiar la aeroport. Edilul nu a explicat concret cum ar putea simpla prezență în CA să rezolve problema finanțării Aeroportului de către municipalitate.
În același timp, pentru dezvoltarea unui sistem de transport în comun în zona metropolitană, Ilie Bolojan a lansat o altă propunere de colaborare între Primărie și CJ, de această dată, pe sens invers. Primarul oferă două locuri în Consiliul de Administrație al OTL către reprezentanții CJ Bihor, dacă aceștia doresc să colaboreze, alături de UAT-urile din zona metropolitană și să aloce niște fonduri în acest sens.
Concret, parteneriatul presupune din partea municipalității achiziționarea a 60 de autobuze noi pentru a acoperi toate traseele noi, iar din partea CJ și al consiliilor locale interesate ar urma să fie asigurarea unei cote de subvenționare așa încât costurile de transport să rămână mici pentru beneficiarii serviciului.
Cetățenii ar putea avea un abonament de transport metropolitan cu reducere de 50% față de prețul integral (care în prezent este de 80 lei în Oradea), astfel încât ar putea călători nu doar între casă și serviciu, ci și în oraș, inclusiv cu tramvaiul și cu autobuzele urbane.
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























