Actualitate· 2 min citire

Peste 200 de bicicliști și pietoni amendați de polițiștii bihoreni, într-o singură zi

Peste 200 de biciclişti şi pietoni amendaţi de poliţiştii bihoreni, într-o singură zi

Peste 200 de biciclişti şi pietoni amendaţi de poliţiştii bihoreni, într-o singură zi

Scris de A L Publicat: 14 ian. 2022, 12:31

203 bicicliști și pietoni care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii bihoreni

203 bicicliști și pietoni care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii bihoreni în acțiune, în ultimele 24 de ore.

Joi, 13 ianuarie, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile pe șoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, precum și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunității.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă și depășirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 273 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 34.705 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut opt permise de conducere. De asemenea, au fost reținute două certificate de înmatriculare și au fost constatate cinci tamponări.

Au fost sancționați 148 de bicicliști, 55 de pietoni care au traversat neregulamentar, 21 de sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitelor legale de viteză, șase sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate trei opriri neregulamentare, iar 40 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.


Sursa: Realitatea de Bihor

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate