Actualitate· 2 min citire

Peste 150 de bihoreni amendați pentru că nu au purtat mască de protecție

Peste 150 de bihoreni amendaţi pentru că nu au purtat mască de protecţie

Peste 150 de bihoreni amendaţi pentru că nu au purtat mască de protecţie

Scris de A L Publicat: 8 feb. 2021, 10:14

Peste 3.200 de persoane legitimate și 345 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate

Peste 3.200 de persoane legitimate și 345 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor.        

Sub autoritatea Instituției Prefectului - Județul Bihor, polițiștii bihoreni, alături de reprezentanți ai unor instituții de aplicare a legii din județul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.

În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 3.266 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 137 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unități de tip fastfood, hoteluri, pensiuni și alte spații de cazare, piețe, târguri, parcuri și zone de agrement (anexăm foto).

De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 120 de autoturisme, precum și 208 mijloace de transport, din care 75 de mijloace de transport public în comun.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 181 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 35.100 de lei.

Dintre acestea, 153 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 18.000 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 22 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 10.100 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar 6 sancțiuni, cu amenzi în valoare totală de 7.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

În cadrul misiunilor desfășurate sâmbătă, 6 februarie a.c., pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați 206 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, 26 de cadre ale Poliției Locale Oradea, 22 de jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, 10 pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, 2 inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, un comisar al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, un inspector al Direcției de Sănătate Publică și un inspector al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Acțiunile de verificare vor continua zilnic, la nivelul județului Bihor, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.


Sursa: Realitatea de Bihor

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate