Expoziția „Aparență și esență", în organizarea Asociației Artiștilor Naivi din România, cu sprijinul Fundației pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Județul Bihor, va avea vernisajul joi, 2 august, ora 17:30, la Sinagoga Neologă Sion din strada Independenței. Expoziția este cu vânzare și va sta pe simeze până în 3 septembrie, transmite Primăria Oradea.
Marile teme iconografice ale artei populare, ba chiar și ale celei religioase pe alocuri, se îmbină în mod curajos în lucrările artistului: "Nu poți descrie lumea satului fără o biserică, nu poți desprinde pe țăran de divinitate, chiar dacă abordez un tablou din perspectivă mai degrabă laică, cu note de umor, iar coloristica, dublată de simbolistică, sugerează toate acestea, sunt ele însele un act de credință", spune autorul.
În luna octombrie a acestui an va avea loc la Oradea ediția a V-a jubiliară a Festivalului Național de Artă Naivă, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Muzeul Țării Crișurilor, Consiliul Județean Bihor, Revista „Familia", Fundația Comunitară Oradea, Cinema Palace, Liceul de Arte Oradea și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.