În data de 24.07.2019, în jurul orei 01.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră pe sensul de ieșire din țară, o persoană de sex feminin care călătorea ca pasager într-un microbuz, înmatriculat în Polonia.
La controlul de frontieră, aceasta a prezentat o carte de identitate, eliberată de autoritățile din România. Cu ocazia verificării documentului, polițiștii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control și fotografia din document există diferențe de fizionomie, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări.
În urma cercetărilor efectuate, în prezența unui reprezentat al Autorității Tutelare, s-a stabilit că tânăra este cetățean român, în vârstă de 14 ani, care nu are eliberat un document de identitate pe numele ei și a recurs la această metodă deoarece dorea să meargă în Polonia și nu avea acordul părinților.
În cauză, polițiștii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei, efectuând totodată, cercetări, in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.