Mesaje de atenționare pe panourile OTL

073018_1257_Sistemdeinf1
Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Crișana" a încheiat un parteneriat cu OTL, în urma căruia mesajele de atențioare, avertizare sau informare a populației vor fi afișate pe panourile din stațiile societății locale de transport.În momentul primirii avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru municipiul Oradea, ISU „Crișana” al județului Bihor va comunica dispeceratului OTL mesajul de avertizare, acesta urmând a fi afișat, pe toată durata de valabilitate precizată de ANM, pe fiecare din panourile aflate în stațiile OTL, transmite ISU Bihor în cadrul unui comunicat de presă.Astfel, pentru ca cetățenii să poată lua măsurile necesare de protecție în vederea preîntâmpinării situațiilor de urgență pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase, în funcție de fenomenul avertizat și de intensitatea acestuia, pe panourile precizate vor apărea mesajele corespunzătoare, ca de pildă: „Cod portocaliu – Vânt puternic”; „Cod portocaliu – Ploi însemnate cantitativ”; „Cod portocaliu – Descărcări electrice și grindină”; „Cod portocaliu- Fenomene meteo periculoase”; „Cod roșu – Vânt puternic”; „Cod roșu – Ploi însemnate cantitativ” etc.. Totodată, orădenii vor fi informați, și în acest mod, cu privire la exercițiile de testare a sistemului de alarmare, mesajele afișate în aceste situații fiind: „Exercițiu alarmare publică – Alarmă la dezastre” sau „Exercițiu alarmare publică – Prealarmă aeriană” ori „Exercițiu alarmare publică – Alarmă aeriană”.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










