O sesizare a Înaltei Curți față de Legea ”fugarilor” se află pe agenda de marți a Curții Constituționale.
Actul normativ prevede că persoanele condamnate definitiv, care nu se predau în termen de 7 zile pentru a fi încarcerate, riscă o pedeapsă suplimentară.
În opinia Înaltei Curți, prin această prevedere s-ar încălca dreptul la un proces echitabil și cel la libertate individuală, notează Radio România Actualități.
"Este o lege necesară, care arată determinarea statului de a-i aduce pe toți fugarii în țară", a transmis ministrul Justiției, Alina Gorghiu, la momentul adoptării în Parlament.
Sorin Oprescu și Mario Iorgulescu se numără printre care au reușit să plece din țară pentru a scăpa de închisoare.
Italia și Grecia sunt țările preferate de fugarii condamnați.
Fost primar al orașului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a fost repatriat, în martie, din Germania.