Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun prin care fumatul este interzis minorilor în locurile publice, potrivit Agerpres.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 21 decembrie, a fost citită în plen de președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus ședința de luni a plenului.
Propunea legislativă prevede interzicerea fumatului în mai multe locuri publice, precum: drumuri, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unității economice, mijloace de transport, etc.
„Interzicerea consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unității economice, mijloace de transport, autogări, gări și aeroporturi de stat și private și în unitățile de învățământ public sau privat, precum și pe o rază de 200 m în jurul acestora”, se arată în propunerea legislativă.
„Legislația din România nu conține prevederi prin care să fie sancționat consumul produselor din tutun de către minori și drept urmare eforturi autorităților cadrelor didactice și persoanelor implicate în prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun fumatului de către această categorie sunt lipsite de rezultate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ inițiat de un grup de parlamentari PSD.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.