La ce risc te supui dacă dormi mai puțin de 7 ore pe noapte

La ce risc te supui dacă dormi mai puțin de 7 ore pe noapte
Potrivit experților, un alt factor care se adaugă ar putea fi și faptul că nu dormim suficient în adolescență.
Somnul suficient și de calitate este esențial pentru a preveni numeroase boli grave. Specialiștii recomandă să dormim între 7 și 9 ore pe noapte începând cu vârsta de 18 ani, până la 65 de ani. În cazul adolescenților, al copiilor mai mici sau al sugarilor, numărul de ore de somn trebuie să fie chiar mai mare. Spre exemplu, în cazul nou-născuților, durata de somn trebuie să fie de 14-17 ore pe zi, în timp ce la școlari și preșcolari, aceasta este de 9-13 ore, iar la adolescenți cu vârsta între 14 și 17 ani durata somnului este de 8-10 ore.
Dacă nu ne odihnim suficient, imunitatea are de suferit, crește riscul de apariție a problemelor respiratorii, putem să luăm în greutate din cauza dereglărilor hormonale, iar acest fenomen duce, mai departe, la creșterea riscului de boli cardiovasculare, diabet și boli autoimune.
Un studiu recent al cercetătorilor suedezi publicat în Journal of Neurology Neurosurgery & Psychiatry arată că adolescenții care dorm mai puțin de 7 ore pe noapte prezintă un risc cu 40% mai mare de a dezvolta la maturitate scleroză multiplă, o boală autoimună gravă care nu beneficiază încă un tratament de vindecare completă.
Printre simptomele sclerozei multiple amintim:
Cauzele sclerozei multiple nu sunt pe deplin cunoscute. Factorii genetici și de mediu (poluarea, expunerea redusă la soare), fumatul activ sau pasiv, dar și anumite infecții (virusul Epstein Barr, citomegalovirusul, virusul varicelo-zosterian, clostridium perfringens tipul B, virusul rujeolic, retrovirusuri endogene) sunt însă posibile cauze asociate acestei afecțiuni grave.
Potrivit experților, un alt factor care se adaugă ar putea fi și faptul că nu dormim suficient în adolescență.
Cercetătorii de la Karolinska Institutet au analizat tiparele de somn a peste 5.000 de adulți în timpul adolescenței. Astfel, ei au constatat că persoanele care dormeau în adolescență mai puțin de 7 ore pe noapte prezentau un risc cu 40 sau chiar 50% mai mare de a dezvolta ulterior scleroză multiplă.
Explicația ar putea consta în faptul că privarea de somn duce la perturbarea imunității, un factor recunoscut ca având o influență majoră în dezvoltarea bolilor autoimune.
Citește și:
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 20:37 - Declarație incendiară a lui Trump în ziua 14 a războiului cu Iranul: „Este o onoare să ucid lideri iranieni”
- 19:49 - Trenuri electrice noi pe rutele lungi din România. Călătoria București – Timișoara durează aproximativ 12 ore
- 18:32 - Macron avertizează Kremlinul: „Nimic nu ne va abate de la sprijinul pentru Ucraina”
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











