Familia Lucescu, scrisoare deschisă după înmormântarea fostului selecționer: „Nu am fost singuri nicio clipă. Vă mulțumim!”

Mircea Lucescu
Familia Mircea Lucescu a transmis un mesaj public de mulțumire tuturor instituțiilor și persoanelor care au contribuit la organizarea ceremoniei funerare dedicate fostului antrenor.
Într-o scrisoare deschisă, apropiații acestuia au subliniat că sprijinul primit a fost esențial pentru desfășurarea unei ceremonii demne, în acord cu personalitatea și cariera sa.
Familia Lucescu, scrisoare deschisă: „Nu am fost singuri!”
”Fără sprijinul lor, nu i-am fi putut cinsti memoria aşa cum se cuvine. Toate aceste dovezi de solidaritate au reprezentat un sprijin esenţial pentru familie şi o expresie autentică a respectului faţă de tot ceea ce a însemnat el ca om şi ca profesionist. În mod deosebit, dorim să aducem mulţumiri:
Bisericii Ortodoxe Române şi întâi-stătătorilor ei, Bisericii „Sfântul Elefterie”, precum şi preoţilor şi Corului Tronos, care au oficiat şi au dat profunzime slujbei de înmormântare;
Guvernului României, prin instituţiile sale;
Federaţiei Române de Fotbal, care, prin preşedintele ei, domnul Răzvan Burleanu, şi membrii acesteia, ne-a fost alături pe întreaga durată a funeraliilor, prin implicarea constantă şi sprijinul acordat în găzduirea ceremoniilor naţionale;
Cancelariei Onorurilor, pentru întregul sprijin acordat în organizarea onorurilor dedicate domnului Mircea Lucescu, precum şi Regimentului de Gardă şi Protocol din cadrul Ministerului
Afacerilor Interne şi Comenduirii Garnizoanei Bucureşti;
Poliţiei Române, precum şi structurilor din subordinea acesteia, în mod special Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Brigăzii Rutiere Bucureşti, pentru profesionalismul, promptitudinea şi sprijinul esenţial acordat în asigurarea bunei desfăşurări a ceremoniei;
Jandarmeriei Române, prin Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru sprijinul acordat şi implicarea în asigurarea ordinii şi desfăşurării în condiţii optime a ceremoniei;
Serviciului de Ambulanţă privată Sanador, pentru sprijinul acordat şi implicarea profesională în asigurarea asistenţei medicale pe întreaga durată a ceremoniei;
Primăriei Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Investiţii, pentru punerea la dispoziţie a Stadionului Arena Naţională şi a tuturor facilităţilor necesare pe perioada desfăşurării evenimentului;
Personalului Secţiei de Anatomie Patologică din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti;
Administraţiei Cimitirului Bellu;
Firmelor de pază privată implicate în asigurarea securităţii;
Firmei Beligi Servicii Funerare, reprezentată de domnul Andrei Cristea, pentru profesionalismul şi dedicarea manifestate pe întreaga durată a organizării evenimentului.
Noi – Elena Lucescu, Răzvan Lucescu şi întreaga familie – ne exprimăm întreaga apreciere pentru modul exemplar în care toate aceste instituţii şi echipe au colaborat, contribuind la desfăşurarea unei ceremonii demne, în acord cu personalitatea şi parcursul excepţional al dragului nostru Mircea Lucescu.
În toată această perioadă, am simţit ceva ce nu credeam posibil în mijlocul unei asemenea dureri: că nu suntem singuri. Într-adevăr, nu am fost singuri nicio clipă. De când am aflat primele veşti despre starea lui de sănătate şi până după înmormântare, s-a revărsat spre noi un val de căldură sufletească: mesaje, gânduri şi gesturi care ne-au ţinut în picioare.
Îl vom purta mereu în inimile noastre. Ştim că îl veţi purta şi voi.
Cu profundă recunoştinţă,
Familia Lucescu”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă de familia Lucescu.
Mircea Lucescu, înmormântat cu onoruri militare la vârsta de 80 de ani
Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani și a fost înmormântat cu onoruri militare, într-o ceremonie la care au participat reprezentanți ai autorităților, ai sportului și numeroși admiratori.
Citește și:
- 17:11 - Franța și Marea Britanie vor găzdui discuții privind securitatea în Strâmtoarea Ormuz
- 17:07 - Anca Alexandrescu, după explicațiile aduse de Kelemen Hunor în privința convocării de la Budapesta: „Au făcut jocuri întotdeauna pentru a primi bani!”
- 17:02 - Nava-școală „Mircea” pornește într-un marș transatlantic de 150 de zile: misiune de instruire și reprezentare până în SUA
- 16:57 - Codul Rutier 2026. Ai voie să treci pe roșu dacă mergi cu mașina proporie în spatele ambulanței?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News










