CSM CSU Oradea a participat la prima ediție a Ligii Naționale 3×3

Afis 3x3 baschet
CSM CSU Oradea a încheiat participarea în ediția inaugurală a Ligii Naționale 3×3, conform site-ului oficial. Formația bihoreană s-a calificat în sferturile de finală ale turneului final de la Târgu Jiu, eveniment desfășurat pe 4-5 august anul curent. Formația orădeană a participat la turneul final în următoarea alcătuire: David Randiș, Darius Gavriș, Horia Hora și Mihai Mesaros. În prima fază a întrecerii, CSM CSU Oradea a jucat în Grupa B, unde a obținut o victorie și a pierdut un meci. Este vorba despre 21-5 cu Phoenix Galați, respectiv 13-18 cu Știința București. Clasată pe locul al 2-lea în grupă, formația bihoreană a pătruns în sferturile de finală ale turneului final. Aici, CSM CSU Oradea s-a întâlnit cu Rapid București, câștigătoarea sezonului regulat al Ligii Naționale 3×3, formație ce la turneul final s-a prezentat cu cel mai rutinat cvartet din baschetul de stradă al momentului în România, jucători ce săptămâna viitoare participă la puternicul turneu Challenger de la București la care și-au anunțat participarea 12 din primii 20 jucători de streetball de pe planetă. Rezultatul final a fost de 21-8 în favoarea echipei formate din Cezar Sandu, Alin Spahiu, Cătălin Bordei și Cătălin Vlaicu. Reamintim că CSM CSU Oradea a obținut calificarea la turneul final al Ligii Naționale de 3×3 masculin – ediția 2018, după ce a obținut calificarea în semifinalele turneelor de la Piatra Neamț și Timișoara. Bihorenii, care au mai mizat și pe Sergiu Pop, Ionuț Mihalcea, Octav Sim și Andrei Buda. Echipa orădeană s-a clasat pe locul al 6-lea în sezonul regulat, iar la turneul final s-a oprit în sferturile de finală, situându-se așadar în zona aceluiași loc.
Citește și:
- 21:33 - Istvan Kovacs arbitrează derby-ul Rapid – Dinamo. CCA trimite o brigadă de nivel Champions League în Giulești
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 20:37 - Declarație incendiară a lui Trump în ziua 14 a războiului cu Iranul: „Este o onoare să ucid lideri iranieni”
- 19:49 - Trenuri electrice noi pe rutele lungi din România. Călătoria București – Timișoara durează aproximativ 12 ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











