CSAT se reunește, joi, în ședință

CSAT se reunește, joi, în ședință
Pe agendă se va afla și posibilitatea trimiterii unui sistem Patriot în Ucraina
Trimiterea unui sistem PATRIOT în Ucraina se află pe agenda discuțiilor. Președintele Klaus Iohannis ar urma să anunțe, totodată, dacă își menține candidatura pentru șefia NATO.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, joi, în şedinţă la Palatul Cotroceni.
Pe agendă se va afla și posibilitatea trimiterii unui sistem Patriot în Ucraina.
Discuțiile vor începe la ora 13:00.
De asemenea, în cadrul şedinţei vor fi analizate şi alte teme de actualitate din domeniul securităţii naţionale.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia NATO, în condiţia în care Ungaria şi Slovacia şi-au anunţat susţinerea pentru premierul olandez Mark Rutte.
România a rămas singura ţară din Alianţă care face opinie separată.
"Aceste chestiuni le voi prezenta prima dată în CSAT, după aceea şi opiniei publice", a afirmat şeful statului, miercuri, în conferinţa de presă comună cu omologul italian, Sergio Mattarella.
Ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a avut loc în februarie.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:36 - Zbor direct spre destinații exotice pentru români
- 08:31 - Sfântul Gheorghe 2026. Tradiții, obiceiuri și superstiții
- 08:27 - Sărbătoare 23 aprilie: Sfântul Mucenic Gheorghe. Mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Cruce roșie în calendar
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News














