În data de 17.07.2019, în jurul orei 07.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român M.V., în vârstă de 40 de ani, la volanul unui autoturism, marca OPEL Zafira, înmatriculat în România.
La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă cartea de identitate și un permis de conducere, având însemnele autorităților din România.
Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că documentele prezentate nu îndeplinesc condițiile de formă și fond ale unora autentice, acestea fiind false. Polițiștii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere.
Cu privire la cele constatate bărbatul în cauză a declarat că a obținut documentele de la o persoană necunoscută din Marea Britanie, în schimbul sumei de 1.500 de euro. El a recurs la această metodă deoarece voia ca ambele documente să fie pe același nume, pentru a nu trezi suspiciuni lucrătorilor noștri.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, fals privind identitatea, uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.