În data de 29.08.2019, ora 19.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Turnu –județul Arad, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetățeanul bulgar Y.S., în vârstă de 32 de ani, conducând autoturismul marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria. La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate și un permis de conducere eliberat de autoritățile din Bulgaria care nu indeplineste condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.Cu privire la cele constatate persoana în cauză a declarat că a obținut permisul de conducere contrafăcut de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 700 Euro.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals și uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.