Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a condamnat ferm, duminică, anunțul Rusiei privind punerea în alertă a capacităților sale nucleare, informează MAE.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a condamnat ferm, duminică, anunțul Rusiei privind punerea în alertă a capacităților sale nucleare, informează MAE.
Ministrul Aurescu a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului Afaceri Externe (CAE), în format videoconferință, aceasta fiind cea de a patra reuniune a miniștrilor afacerilor externe ai Uniunii Europene din această săptămână.
"Reuniunea a avut pe agendă noul pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei, ca urmare a continuării agravării situației de securitate din Ucraina, precum și răspunsul UE la cererea de asistență adresată de Ucraina în vederea creșterii rezilienței acestui stat.
Șeful diplomației române Bogdan Aurescu a condamnat ferm anunțul de astăzi al Rusiei privind punerea în alertă a capacităților sale nucleare, care poate fi echivalat cu amenințarea cu folosirea armelor nucleare", se arată într-un comunicat de presă transmis către AGERPRES.
Bogdan Aurescu a exprimat sprijinul politic ferm pentru noul pachet ambițios de sancțiuni extinse la adresa Rusiei, prezentat de Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă, în conformitate cu angajamentul politic al liderilor europeni.
Pachetul vizează inclusiv deconectarea anumitor bănci rusești de la sistemul SWIFT, restricții suplimentare pentru Banca Centrală a Rusiei, listări individuale la adresa unor oligarhi, închiderea spațiului aerian al UE pentru aeronavele rusești, folosirea Fondului European pentru Pace pentru finanțarea asistenței militare pentru Ucraina, precum și interzicerea unor mass-media de propagandă rusești.
Sursa: Realitatea Din PNL