Polițiștii TF Bihor au finalizat cercetările și au propus trimiterea în judecată a unui bărbat
Polițiștii TF Bihor au finalizat cercetările și au propus trimiterea în judecată a unui bărbat din Bistrița-Năsăud, depistat în apropierea stației CFR Oradea având asupra sa un pistol cu cartușe, fără a avea permis în acest sens.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor au finalizat cercetările față de un bărbat de 40 de ani, din localitatea Dobricel, județul Bistrița Năsăud, bănuit de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
La 2 ianuarie 2020, polițiștii T.F. bihoreni l-au depistat pe acesta în incinta unui local din proximitatea stației C.F.R. Oradea, având asupra sa un pistol (armă letală) și șase cartușe de 9 mm. În urma verificărilor efectuate, polițiștii bihoreni au constatat că bărbatul nu deținea permis de port armă și că arma deținută ilegal, nu era înregistrată în Romania.
Pistolul și muniția aferentă au fost ridicate în vederea confiscării.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Bihor au finalizat cercetările și au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a celui în cauză.