BĂRBAT BĂTUT ÎN CURTEA UNUI CENTRU PENTRU PERSOANE CU DIZABILITĂȚI. POLIȚIA A INTERVENIT

Poliția Județeană Bihor a deschis o anchetă penală
Poliția Județeană Bihor a deschis o anchetă penală după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini în care un bărbat este lovit repetat în curtea unui centru destinat persoanelor cu dizabilități din localitatea Bratca.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, ancheta a fost declanșată din oficiu pe 3 noiembrie, imediat după apariția filmării. Cazul este investigat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru purtare abuzivă.
„Scopul anchetei este identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs presupusa agresiune”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.
Deocamdată, autoritățile precizează că nu a fost depusă nicio plângere oficială legată de incidentul prezentat în imagini.
Clipul video, distribuit în noaptea de duminică spre luni pe un grup de Facebook, arată un bărbat culcat la pământ, pe jumătate dezbrăcat, care este lovit cu o nuia, cu palmele și cu picioarele de alte două persoane.
Una dintre acestea pare a purta uniforma centrului de îngrijire, ceea ce a dus la suspiciunea că ar fi vorba despre un angajat al instituției.
După ce imaginile au devenit virale, conducerea centrului din Bratca a anunțat că a deschis o anchetă internă pentru a verifica circumstanțele incidentului și pentru a stabili identitatea celor implicați.
De asemenea, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor, instituția care coordonează centrul, a demarat propria investigație.
„Verificăm cu prioritate autenticitatea imaginilor și posibila implicare a personalului instituției. Dacă faptele se confirmă, vor fi luate măsuri disciplinare și legale”, au transmis reprezentanții DGASPC.
Polițiștii analizează în prezent filmările și urmează să audieze mai multe persoane din cadrul centrului. În funcție de rezultatele anchetei, autoritățile vor decide măsurile care se impun.
Sursa: realitatea.net
Citește și:
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











