Conditiile meteo din tara impun Politiei Rutiere sa transmita un mesaj important catre toti soferii
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe mai multe artere rutiere din județele Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Ialomița, Dolj, Mehedinți, Olt, Vaslui, Caraș-Severin și Bihor se circulă în condițiile unui carosabil umed.
De asemenea, pe autostrăzile A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești și A4 Ovidiu-Agigea se circulă în condițiile unui carosabil umed. Pe autostrada A1 București – Pitești nu sunt precipitații, carosabilul fiind umed la intrarea în municipiul București.
Pentru a nu fi implicați în producerea de accidente rutiere, facem câteva recomandări conducătorilor auto:
- Să folosească luminile de ceață, precum și sistemele de iluminare-semnalizare și de climatizare-dezaburire, pentru a vedea și a fi observați în trafic;
- Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
- Să circule cu foarte mare atenție, pentru a putea evita orice obstacol;
- Să evite pe cât posibil manevra depășirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;
- Să păstreze în mers o distanță suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiții de siguranță;
- Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.