Andrei Baciu, numit președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate

Andrei Baciu, numit președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu a fost numit președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu a fost numit președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Liberalul urmează, astfel, să o înlocuiască pe Adela Cojan la conducerea instituției.
Baciu a fost susținut de către PNL pentru această funcție, el fiind, de altfel, președinte al PNL Sector 3. Casa Națională de Asigurări de Sănătate se află în subordinea Guvernului, nu a Ministerului Sănătății, astfel că numirea se face de către premier.
Anunțul privind numirea lui Baciu la șefia CNAS a fost făcut chiar de Baciu, pe Facebook, el mulțumind PNL și lui Nicolae Ciucă.
„După mai bine de 3 ani și jumătate în inima Ministerului Sănătății ca secretar de stat și o implicare de un an și jumătate în conducerea CNCAV, am ales să pășesc pe un nou drum.
Toată această perioadă care a fost dominată de un eveniment pe care (sper să) nu-l întâlnești decât o dată în viață, o pandemie care a afectat întreaga planetă, mi-a oferit o experiență inestimabilă. Din care am învățat enorm. Atât profesional, ca medic, cât și la nivel uman, personal.
Toată această experiență mă face încrezător că voi putea face lucruri bune pentru pacienții din România și din postura de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. (...)
Avem nevoie de o societate în care sănătatea nu e doar o prioritate, ci o realitate împlinită. Cred cu tărie că putem crea un mediu mai sănătos, mai uman pentru toți pacienții din România”, a scris Andrei Baciu.
Citește și:
- 21:33 - Istvan Kovacs arbitrează derby-ul Rapid – Dinamo. CCA trimite o brigadă de nivel Champions League în Giulești
- 21:21 - Ediția anului ”Culisele Statului Paralel"! Călin Georgescu revine în studioul Realitatea PLUS, față în față cu Anca Alexandrescu. Duminică, ora 20:55 - VIDEO
- 20:37 - Declarație incendiară a lui Trump în ziua 14 a războiului cu Iranul: „Este o onoare să ucid lideri iranieni”
- 19:49 - Trenuri electrice noi pe rutele lungi din România. Călătoria București – Timișoara durează aproximativ 12 ore
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











