Peste 3.400 de persoane legitimate și 376 de societăți comerciale și mijloace de transport verificate în ultimele 48 de ore, pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu noul coronavirus, în județul Bihor.
În perioada 28 - 29 mai sub autoritatea Instituției Prefectului - Județul Bihor, polițiștii bihoreni, alături de reprezentanți ai unor instituții de aplicare a legii din județul Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în trafic, precum și în mijloacele de transport, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19 în județul Bihor.
În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 48 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 3.465 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 219 societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unități de tip fastfood, hoteluri, pensiuni și alte spații de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.
De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 157 de mijloace de transport, din care 91 de mijloace de transport public în comun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 47 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 10.000 de lei.
Dintre acestea, 40 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, iar 7 sancțiuni, cu amenzi în valoare de 5.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.
Sursa: Realitatea de Bihor