Amendă pentru persoanele care nu-șI înmormântează morții din familie

cimitir
Potrivit Legii nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, neîndeplinirea obligațiilor cu privire la înmormântare de către persoanele stabilite de art. 17 constituie contravenție și se sancționează cu amendă în cuantum de 2500 lei. Amenda va fi aplicată de către persoana împuternicită prin Dispoziția primarului municipiului Oradea.
Având în vedere trupurile neînsuflețite care sunt „uitate" la morga unităților spitalicești din Oradea, Direcția de Asistență Socială Oradea aduce la cunoștința cetățenilor municipiului noile reglementări privind înhumarea cadavrelor cu sau fără aparținători și a cadavrelor cu identitate necunoscută.
În ultima perioadă, pe raza municipiului Oradea au fost 3 trupuri neînmormântate de către aparținătorii identificați, din diferite motive: fie situația financiară precară, fie motive familiale: copiii majori refuzând înmormântarea părintelui pe motiv că acesta i-a părăsit în copilărie, pe tot parcursul vieții neinteresându-se de soarta lor.
Astfel, Direcția de Asistență Socială Oradea asigură înmormântarea în următoarele situații:
- persoanelor decedate pe raza municipiului Oradea, care au avut ultimul domiciliu în municipiul Oradea sau în altă localitate, dar nu au aparținători;
- cadavrelor cu identitate necunoscută;
- persoanelor decedate aflate în executarea unei pedepse private de libertate în Penitenciarul de Maximă Siguranță Oradea, care nu au aparținători sau a căror aparținători refuză înhumarea acestora;
- persoanelor decedate care au avut calitatea de pensionari în sistemul public de pensii și nu au aparținători;
- persoanelor decedate pentru care nu există nicio persoană obligată să dispună în legătură cu înmormântarea sau persoana obligată se găsește într-un loc necunoscut ori nu își îndeplinește obligația;
- persoanelor decedate a căror susținători legali nu pot să-și îndeplinească obligațiile datorită stării de sănătate sau a situației economice precare.
Persoanele care au obligativitatea stipulată prin lege cu privire la înmormântare sunt: persoana care s-a angajat prin contract că se va îngriji de înmormântare, persoana stabilită prin testamentul defunctului iar în lipsa testamentului, soțul/soția persoanei decedate, care a trăit în aceeași locuință cu persoana decedată în ultima parte a vieții și altă rudă a decedatului, până la gradul al IV-lea inclusiv.
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News


























