Agresorul, un tânăr de 17 ani a fost reținut, inițial, iar un adolescent de 15 ani este cercetat pentru că ar fi îndemnat la săvârșirea agresiunii
Adolescentul de 17 ani din județul Bihor filmat în timp ce bate un copil în vârstă de nouă ani, într-un parc din Ștei, a fost plasat în arest la domiciliu. Tânărul are interdicția de a lua legătura cu victima și cu familia acesteia. Decizia vine după ce judecătorii din cadrul Judecătoriei Beiuș au respins, luni seară, propunerea formulată de procurori cu privire la arestarea preventivă a adolescentului.
”Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș în dosarul de urmărire penală nr. 279/126/P/2025 a inculpatului B.F.A, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. (...) Dispune luarea față de inculpatul BF.A. a măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 zile, de la data de 07.04.2025 până la data de 06.05.2025, inclusiv”, este soluția pronunțată, luni seară, de Judecătoria Beiuș.
Prin aceeași decizie, adolescentul are interdicția de a comunica cu cel de-al doilea adolescent suspect în dosarul de agresiune, dar și cu copilul lovit și cu familia acestuia.
În caz de încălcare cu rea-credință a măsurilor sau obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive în cazul adolescentului agresiv. În fața instanței de judecată, tânărul a cerut să fie plasat sub controlul judiciar.
Decizia Judecătoriei Beiuș poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei continuă cercetările în cauză, sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptei și pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale.
Imaginile extrem de violente au fost filmate în data de 25 martie, în jurul orei 16.30, pe o stradă din localitatea Ștei, județul Bihor. În imagini se vede cum tânărul de 17 ani bate crunt copilul de 9 ani.
În filmul postat pe internet care are aproape zece minute se vede cum un adolescent în ține la pământ, cu piciorul, pe un băiețel de opt-nouă ani și îl lovește în cap, în timp ce alții îl încurajează să-l lovească: „Dă-i, mă, arde-l oleacă!”.
Poliția Bihor a deschis dosar penal.
„La data de 4 aprilie a.c., în urma vizionării imaginilor surprinse în înregistrarea video, polițiștii Poliției orașului Ștei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal în cauză, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs fapta, urmând ca, în funcție de rezultat, să fie dispuse măsuri legale în consecință”, au transmis oficialii Inspectoratului Județean Bihor.
Agresorul, un tânăr de 17 ani a fost reținut, inițial, iar un adolescent de 15 ani este cercetat pentru că ar fi îndemnat la săvârșirea agresiunii.
Sursa: Realitatea de Bihor