A fost aprobat proiectul de modernizare a drumului de legătură Oradea - Paleu

A fost aprobat proiectul de modernizare a drumului de legătură Oradea - Paleu
Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 8,3 milioane lei
În ședința Consiliului Local de săptămâna trecută s-a aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, respectiv coridorul de expropriere aferent lucrării de utilitate publică de interes local „Modernizarea drumului de legătură între Municipiul Oradea și comuna Paleu".
Acest drum aparține administrativ-teritorial de Zona Metropolitană Oradea (ZMO) și se întinde între municipiul Oradea (strada Nicolae Beldiceanu) până la intersecția cu DC 37, localitatea Săldăbagiu de Munte (comuna Paleu).
Drumul porneşte din zona străzii Izvorului și traversează dealurile spre Săldăbagiu de Munte, până la intersecția cu DC37. Are o lungime de aproximativ 2,4 km, din care 40% se află pe teritoriul municipiului Oradea, iar 60% pe teritoriul comunei Paleu.
Infrastructura rutieră dintre cele două localități nu a putut ține pasul cu intensificarea traficului, numărul de mașini crescând foarte mult. Prin urmare, scopul obiectivului de investiții este fluidizarea traficului rutier în zonă, prin eliminarea blocajelor de circulație datorate creșterii traficului.
Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 8,3 milioane lei, iar durata de execuție este de 8 luni.
Valoarea totală a investiției pentru municipiul Oradea este de 2.335.664 lei (inclusiv TVA), pentru o lungime a traseului modernizat de 533,50 m. Costurile pentru diferența de traseu până la 2,4 km vor fi asigurate de comuna Paleu.
Urmează organizarea procedurii de achiziție publică pentru proiectarea și executarea obiectivului de investiție.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:32 - Emmanuel Macron cere o Europă mai puternică: „Nu ne mai putem baza pe protecția SUA”
- 20:54 - Propunere controversată din cercul lui Trump: Iranul respinge ideea înlocuirii cu Italia la Campionatul Mondial
- 20:08 - Nicușor Dan, după tensiunile din coaliție: „Știu ce s-a întâmplat, așteptăm demisiile și decidem”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News













