În data de 16.10.2019, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere al Frontierei Borș, județul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană, S.N., în vârstă de 31 de ani, la volanul unei autoutilitare marca Mercedes Sprinter. Alături de acesta mai călătorea, ca pasager, un cetățean ucrainean.
La controlul specific, polițiștii de frontieră au descoperit ascunse, într-un spațiu amenajat în plafonul dublu al compartimentului marfă al autoutilitarei, 20.000 pachete cu țigări, diferite mărci, pentru care persoana în cauză nu deținea documente de proveniență.
Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 300.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Borș.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.