Prima probă de la examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea din toamnă, are loc joi, 8 august. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii vor începe examenul cu evaluarea competențelor de comunicare la limba română.
După ce au avut posibilitatea să se înscrie la a doua sesiune de examen, elevii încep acum probele scrise și orale la examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea din toamnă. Fiecare centru de examen va anunța programul stabilit, dar și planificările pentru candidații înscriși pe baza calendarului general, motiv pentru care este recomandat să se verifice informările centrului de examen unde urmează să se suțină probele.
Pe 8 august încep probele la examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă. Competențele de evaluare a comunicării în limba română, proba orală, se vor susține joi, 8 august, dar și vineri, 9 august, zi dedicată și competențelor de evaluare a comunicării în limba maternă, proba orală.
Cum se desfășoară proba de competențe la limba română în sesiunea de toamnă de Bacalaureat 2024
- Potrivit edupedu.ro, cadidații vor intra în sala de examen în ordinea afișată și vor respecta criteriul alfabetic, dar și ora prevăzută pentru fiecare grupă;
- Fiecare candidat va prezenta comisiei documentul de identitate;
- Candidatul extrage un bilet și primește hârtia ștampilată pentru ciornă;
- Pentru elaborarea răspunsurilor, fiecare candidat va avea la dispoziție 15 minute, iar pentru susținerea probei în fața comisiei încă 10-15 minute;
- După susținerea probei, candidatul va preda ciorna și biletul de examen;
- Candidații care refuză să răspundă la întrebările examinatorilor vor fi considerați că nu au susținut proba.
Restricții pe durata probei susținute la BAC 2024
- Candidații nu au voie să schimbe biletele de examen;
- Candidații nu au voie să intre în sala de examen cu manuale, dicționare, notițe, orice fel de lucrare sau însemnări, dar nici telefoane mobile sau alt mijloc electronic de calcul ori comunicare;
- Nerespectarea acestori reguli impuse va duce la eliminarea candidatului din examen de către președintele comisiei, indiferent dacă materialele au fost sau nu folosite.
Calendar complet al sesiunii de toamnă de la BAC 2024
- 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
- 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
- 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
- 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
- 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
- 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
- 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
- 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
- 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00);
- 27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor;
- 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale.
Cum se face contestație la Bacalaureat 2024
Candidații nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații la Bacalaureat 2024 pentru una sau mai multe probe. Depunerea contestației reprezintă un drept legitim pentru fiecare cadidat la o nouă evaluare, însă nu garantează o creștere a notei.
Astfel că, orice candidat va completa și semna o declarație tip în care menționează că a luat la cunoștință nota acordată, dar și faptul că, după soluționarea contestației, nota inițială poate suferi modificări, prin creștere sau descreștere, după caz.
Lucrările de contestații ajung într-o comisie de profesori evaluatori care vor recorecta și vor acorda note potrivit baremului de evaluare pentru probele scrise. Ulterior, lucrările elevilor sunt sigilate și trimise către președintele comisiei de contestații, care va compara notele acordate după reevaluare cu notele obținute la prima corectură.
În cazul în care, diferența de notare dintre cele două corecturi este mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, lucrarea va fi reevaluată de către alți doi profesori evaluatori. Nota obținută în urma contestațiilor este definitivă și nu mai poate fi modificată.
Cine poate da Bacalaureatul în sesiunea de toamnă
În sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2024 se vor înscrie elevii care nu au intrat în sesiunea de vară a examenului din cauza unor corigențe.
La sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2024 se pot înscrie atât candidații care nu au promovat examenul în sesiunea de vară a acestui an, dar și alți candidați care au picat Bacul în alte sesiuni din anii precedenți.
De asemenea, pentru a susține examenul de Bacalaureat din toamnă se pot înscrie și candidații care au terminat liceul în alți ani, dar, din diferite motive, nu au putut susține până acum probele examenului.