Sorin Cîmpeanu – ministrul Educației a declarat, marți, la Realitatea PLUS, că universitățile se gândesc la reluarea cursurilor din toamnă. Acesta a precizat că se ia în considerare și accesul studenților nevaccinați, însă cu o condiție: aceea de a purta combinezoane de protecție pe toată durata procesului didactic.
„Nu putem avea o hotărâre generală în sistemul de învățământ universitar pentru că universitățile beneficiază de autonomie universitară, însă sunt universități care se gândesc pentru reluarea cursurilor din toamnă, la orele de laborator, de lucrări practice, de proiect, să existe prezența fizică. Se ia în calcul prezența studenților vaccinați cu respectarea normelor de protecție sanitară. Se ia în considerare și accesul studenților nevaccinați, să nu îngrădească accesul de niciun fel, cu condiția ca studenții nevaccinați să aibă o măsură de protecție suplimentară și anume purtarea unor combinezoane de protecție pe toată durata procesului didactic.
Mi se pare o idee bună. Deci, nu obligăm pe nimeni să se vaccineze, însă, avem datoria să îi protejăm pe cei care au făcut tot ce a depins de ei pentru a opri răspândirea virusului”, a declarat Sorin Cîmpeanu, la Realitatea PLUS.