Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că noua lege a Educației prevede majorarea salariilor profesorilor astfel încât niciun profesor din România să nu mai fie plătit sub salariul mediu pe economie.
„Salariile sunt element principal de atractivitate.
Este prima oară când o lege sectorială prevede creșterea salariului profesorilor, astfel încât în România sa nu mai existe niciun, și subliniez niciun cadru didactic, indiferent de nivel, nici macar stagiarii, cu un salariu sub salariul mediu pe economie.
Iar salariul mediu pe economie este de 4.000 de lei, net, vorbim de salariul net”, a atenționat ministrul Educației, la Legile Puterii.
„Toate celelalte salarii trebuie să crească proporțional. Dacă nu intelegem acest lucru, n-avem nici cea mai mica sansa de a atrage in cariera didactica cei mai buni absolventi ai universitatilor romanesti.
Este o alta ipocrizie.
Niciun absolvent de top nu va alege un salariu de 2500 de lei daca are optiuni de 5-6-7-8 sau 9 mii de lei. Mai ales ca universitatile sunt in centre universitare unde sunt oferte”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educației a pledat pentru creșterea salariilor profesorilor pentru atragerea tinerilor în acest domeniu, dar și ca o șansă dată celor „din generația mea”.
„Daca nu vom intelege acest lucru, toate schimbarile din legile educatiei, care sunt schimbari exceptionale, la nivel de structura, de mecanisme, fara resurse alocate și fara salarizarea cadrelor didactice, nu vom reusi nicidecum.
Iar generații precum este generația mea, dacă ratează șansa acestor legi, nu vor mai avea o altă șansă în educație”, a concluzionat Sorin Cîmpeanu, la Legile Puterii, cu Alexandra Păcuraru.