Smaranda Enache, co-președintele Ligii Pro Europa și fost ambasador al României în Finlanda a transmis un mesaj puternic de susținere la adresa premierului României, Ludovic Orban.
Diplomatul din Târgu Mureș i se adresează primului ministru în termeni amicali: “Mă bucur pentru reușita lui Ludovic Orban. Îl cunosc din anii 90, am fost colegi în perioada cînd eram vicepreședinte PNL. Într-o țară în care partidele sunt folosite drept trambulină și utilizate în scopuri personale, lingușite cînd sunt la putere și abandonate cînd cad în opoziție, Ludovic Orban este unul din rarii politicieni loiali partidului său. PNL a fost a doua lui casă. De trei decenii, Ludovic Orban a urcat pas cu pas în ierarhia liberală fără pile și fără intrigi. Dimpotrivă, și-a sprijinit colegii să acceadă la funcții de înaltă demnitate, inclusiv la președinția partidului, pentru ca, apoi, ingrații să-i întoarcă spatele. Acum e momentul lui, Ludovic Orban vine la putere în vremuri grele și complicate, cu un partid eclectic și ambiguu. Ii țin pumnii și sper să nu fie sacrificat” își încheie mesajul Smaranda Enache.