Forțele Kievului se află într-o situație „dificilă” în apropiere de orașul Ceasiv Iar, în Donețk, unde Rusia își concentrează ofensiva, a anunțat armata ucraineană. Ucraina a intrat în ziua 763 a războiului.
UPDATE 10:48 – NATO studiază posibilitatea de a doborî rachetele rusești foarte aproape de frontierele sale
Ministrul adjunct de externe al Poloniei a declarat marţi că NATO ia în considerare posibilitatea de a doborî rachetele ruseşti care se apropie prea mult de frontierele Alianţei Nord-Atlantice, la două zile după ce Polonia a raportat o încălcare a spaţiului său aerian, scrie AFP.
Varşovia a indicat duminică că o rachetă de croazieră rusească lansată în cursul nopţii spre oraşe din vestul Ucrainei a pătruns în spaţiul aerian polonez timp de 39 de secunde.
Ministrul polonez al apărării a făcut cunoscut că Polonia şi-a activat toate sistemele antiaeriene şi că racheta ar fi fost doborâtă dacă ar fi existat cel mai mic indiciu că se îndreaptă către o ţintă de pe teritoriul polonez.
UPDATE 9:00 – Rusia a lansat azi-noapte din regiunea Kursk 13 drone explozive Shahed, potrivit contului de Telegram al forțelor aeriene ucrainene. Zece dintre ele au fost doborâte în regiunile Harkov, Sumîi și Kiev, mai notează sursa citată.
UPDATE 8:24 – Zelenski îl destituie pe secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare Oleksii Danilov şi-l înlocuieşte cu şeful spionajului Oleksandr Litvinenko, fără să dea explicaţii. Adjunctul GUR, Oleg Ivaşcenko, numit la şefia informaţiilor interne
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a destituit marţi pe secretarul Consiliului Naţional ucrainean de Securitate şi Apărare (RNBO) Oleksii Danilov şi l-a înlocuit cu Oleksandr Litvinenko, directorul serviciului ucrainean de informaţii externe – fără să prezinte vreo explicaţie -, în cadrul unei noi remanieri, după schimbări la vârful comandamentului militar luna trecută, relatează Reuters.
Niciun motiv nu a fost prezentat în vederea explicării acestor schimbări anunţate într-o serie de decrete redactate sec şi publicate pe site-ul preşedintelui, la mai bine de doi ani de la invazia Ucrainei de către Rusia.