Sinucidere în Oradea! Un bărbat a sărit de pe pod

Sinucidere în Oradea! Un bărbat a sărit de pe pod
Sinucidere de pe un pod din Oradea
Duminică, 17 iulie, la ora 10.57, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin SNUAU 112 că un bărbat ar fi sărit de pe podul rutier de pe strada Ovidiu Densușianu, care traversează B-dul Dacia din municipiul Oradea și ar fi căzut pe un trotuar, pe B-dul Dacia.
Polițiștii de ordine publică și de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Oradea, alături de polițiști criminaliști s-au deplasat cu operativitate la fața locului.
Din investigațiile efectuate de polițiștii orădeni, victima, al cărei deces a fost declarat la fața locului, a fost identificată ca fiind un bărbat de 75 de ani, din municipiul Oradea.
Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei.
În prezent, nu există suspiciuni ca bărbatul să fi fost victima vreunei infracțiuni.
Polițiștii Biroului de Investigare a Criminalității contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.
Sursa: Realitatea de Bihor
Citește și:
- 19:59 - Apare o nouă pensie în România. Sistemul este inspirat din modelul american, unde contribuabilul ia deciziile principale
- 15:50 - Prețurile carburanților au explodat în Uniunea Europeană
- 21:24 - Mircea Lucescu, condus pe ultimul drum vineri: unde va fi înmormântat și la ce oră au loc onorurile militare
- 19:27 - Mesaj de la Washington: Trump cere statelor NATO să acționeze rapid în criza din Golf
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Oradea și pe Google News











