Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan a declarat, vineri, la lansarea candidaților PNL în județul Caraș-Severin, că multe proiecte care se fac acum prin PNRR sunt posibile datorită muncii și implicării europarlamentarilor PNL. 

„Avem libertate de exprimare, libertatea presei. Putem susține pe cine dorim, putem critica pe cine dorim. Toate acestea sunt valori europene. Avem fonduri europene care dezvoltă comunitățile locale și cred că este important ca în această campanie noi să fim cel mai pro-european partid din România.

Noi să fim partidul care spune oamenilor care sunt beneficiile apartenenței la UE, care sunt toate lucrurile bune pe care UE ni le aduce în viața de zi cu zi.

Să spunem oamenilor că vrem o Românie puternică într-o Europă puternică.

Este important să spunem oamenilor, știm cu toții, primarii gospodari ai PNL, președinții de CJ ai PNL și-au dezvoltat comunitățile locale cu fonduri europene. Aici este important să spunem oamenilor că de când am aderat la UE până astăzi, noi am plătit 30 de miliarde de euro și am primit, în aceeași perioadă, 95 de miliarde de euro.

Pentru fiecare euro pe care l-am dat UE, am primit 3 euro înapoi. Mai ales, în perioada actuală, dacă vă întâlniți cu vreun populist, extremist, care spune că plătim mult la UE, nu luăm nimic. Este foarte important ca noi să spunem adevărul oamenilor. Un cetățean informat este un cetățean puternic.

Noi vrem ca oamenii să fie puternici, bine informați, să-și poată realiza singuri aspirațiile în viață și UE ne ajută.

Este important să le spunem că UE ne ajută să păstrăm tradițiile, să promovăm tradițiile, istoria, cultura.

Sunt atât de multe obiceiuri frumoase. Toate obiectivele istorice și culturale din România care au fost modernizate cu fonduri europene, dovadă clara că UE susține tradițiile, obiceiurile și cultura noastră.

Absorbția fondurilor europene se face în echipă. Obligația europarlamentarilor este să ne asigurăm că România primește de la UE cât mai multe fonduri europene în domeniile în care avem nevoie.

Pentru ca banii să ajungă în comunitățile locale este nevoie de primari și președinți de CJ gospodari și mai ales bine pregătiți. Pentru ca banii să ajungă la oameni, să accesăm fonduri europene, avem nevoie de europarlamentari pregătiți, miniștri și primari și președinți CJ.

Partidul care vine cu cea mai bună echipă la aceste alegeri este PNL. Noi avem cea mai bună echipă și stim că pentru dezvoltare este nevoie de colaborare strânsă.

La alegerile locale lucrurile sunt simple aici, în alte părți ale țării poate mai sunt emoții, dar aici știm ce au oamenii de făcut. Romeo Dunca de votat la președenția CJ, Nelu Popa la Primăria Municipiului Reșița.

UE a lansat cel mai mare pachet de ajutor economic, mecanism european de reziliere și reziliență, România primește aproximativ 30 de miliarde de euro din PNRR.

3 europarlamentari din 705 am fost desemnați să conducem munca pe această lege și să stabilim poziția PE, eu am fost unul dintre ei. Primul proiec de lege despre digitalizare și tranziția spre mediul verde.

Am reușit să reorganizăm prioritățile: spitale, reabilitări de spitale, transport pentru școli și grădinițe.

Multe proiecte care se fac acum prin PNRR sunt posibile datorită muncii, implicării europarlamentarilor PNL. Și în următorii 5 ani o să fie teme serioase de abordat.

PNL vine pe primele 7 poziții cu europarlamentari consacrați. Toți candidații PNL se apucă de treabă din prima zi. Toți candidații PNL suntem membrii în cea mai puternică familie europeană.

Eu și Dan Motreanu, când mergem în PE și cerem sprijin, imediat avem sprijinul familiei europene din care facem parte.

Dacă ești extremist sau populist nu poți să obții nimic. Un vot dat PNL este garanția că acest vot produce rezultate.

În PE, cei care sunt izolați și marginalizați sunt populiștii, extremiștii care atacă UE.

Ne batem pentru România, venim cu soluții. Suntem pregătiți să oferim soluții.

Suntem pregătiți să facem echipă cu primarii, cu președintele CJ. Suntem alături de dumneavoastră și pe 9 iunie. PNL o să fie câștigătorul acestor alegeri”, a spus Siegfried Mureșan.

Sursa: Realitatea Din PNL