Naționala de fotbal a Serbiei s-a calificat la Campionatul European de Fotbal 2024, după ce a remizat pe teren propriu, 2-2, cu ultima clasată, Bulgaria, în Grupa G.

Serbia, care doar prin jocul rezultatelor mai putea pierde calificarea, a fost condusă de bulgari cu 2-1, prin golurile înscrise de Gheorghi Rusev (59) şi Kiril Despodov (69), după ce deschisese scorul prin fundaşul Milos Veljkovic (17). Un alt fundaş, Srdjan Babic (82), a semnat golul care a parafat calificarea sârbilor.

Pentru Serbia este prima calificare la CE în calitate de stat independent. A fos prezentă de două ori la Campionatul Mondial, în 2018 și 2022, părăsind competiția de fiecare dată după faza grupelor.

Presa din această țară a început, deja, să calculeze șansele la competiția din Germania. „Cea mai dificilă grupă a noastră ar fi una cu Franța, Danemarca și Italia/Croația, iar cea mai ușoară, dacă o putem numi așa, ar fi cu Belgia, România și Slovenia/Scoția.

Cea mai dificilă adversară va veni din prima urnă, unde nu avem nimic de ales pentru că nu știm care este mai puternică. Să fie gazda Germania, să fie Portugalia, Franța, Anglia, Spania sau Belgia?

Cu siguranță nu ne putem aștepta la noroc în privința numelui care va veni din prima urnă. Totuși, din urna a doua lucrurile pot deveni cruciale.

Dacă evităm Danemarca, Austria, care a arătat excelent în preliminarii, poate și Albania din cauza conotațiilor politice, ar fi de dorit să înfruntăm Ungaria sau România, asta dacă românii nu vor pierde contra Elveției în ultima etapă”, notează publicația Blic, citată de realitateasportiva.net

România joacă marți, pe Arena Națională din București, de la 21:45, cu Elveția. O remiză permite „tricolorilor” să câștige Grupa I. Tragerea la sorți pentru grupele CE 2024 are loc pe 2 decembrie, la Hamburg.

Rezultatele de duminică:

Grupa A
Scoţia – Norvegia 3-3
Spania – Georgia 3-1

Clasament final
1 Spania 
2 Scoţia 
3 Norvegia 
4 Georgia 
5 Cipru 

Grupa F
Belgia – Azerbaidjan 5-0
Suedia – Estonia 2-0

Clasament final
1 Belgia 
2 Austria 
3 Suedia 
4 Azerbaidjan 
5 Estonia 

Grupa G
Ungaria – Muntenegru 3-1
Serbia – Bulgaria 2-2

Clasament final
1 Ungaria 
2 Serbia 
3 Muntenegru 
4 Lituania 
5 Bulgaria 

Grupa J
Bosnia-Herţegovina – Slovacia 1-2
Liechtenstein – Luxemburg 0-1
Portugalia – Islanda 2-0

Clasament final
1 Portugalia 
2 Slovacia 
3 Luxemburg 
4 Islanda 
5 Bosnia-Herţegovina 
6 Liechtenstein 

Primele două clasate din fiecare grupă se califică la turneul final al EURO 2024, care va avea loc în Germania.

 

Sursa: Newsinn