Primul compartiment din țară dedicat exclusiv diagnosticării și tratării copiilor care suferă de autism va fi înființat la Spitalul pentru Copii din Iași.

 

Potrivit unui studiu derulat de asociația HelpAutism, în România se estimează că unul din 51 de copii este diagnosticat cu autism.

„Pentru că noi vedem copiii de la o vârstă foarte mică și avem suspiciuni si nu avem unde să-i îndreptăm, am decis să facem acest compartiment. Va fi un proiect unic la nivel național. Sperăm să îl putem extinde ca și plan de screening, un program de screening al acestei patologii, având în vedere că la ora actuală, în România, nu se știe câți copii suferă de această patologie și care este gradul lor de recuperare”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” Iași.

La Iași, părinții pot merge pentru tratament numai în privat sau la Spitalul de Psihiatrie Socola, iar timpul de așteptare poate ajunge la luni de zile. 

„Adresabilitatea este mare, dar este și limitată în același timp de numărul mic de specialiști, undeva la 700 de externări pe an, peste 200 de consultații în regim ambulator. Atât cu autism, cât și cu ADHD, într-adevăr a crescut această incidență a cazurilor noi diagnosticate”, a explicat Elena Popescu, medic primar la Institutul de Psihiatrie Socola Iași, notează ziare.com.

Sursa: Realitatea de Iasi