Primăria Oradea a finalizat lucrările de modernizare a străzii Balogh Istvan, începute în primăvara acestui an.

Strada Balogh István este situată în partea sud-vestică a municipiului Oradea, aproape de complexele comerciale, unde au fost construite recent blocuri ANL. Modernizarea străzii cu o lungime de 630 metri a fost necesară deoarece nu existau dispozitive de colectare și evacuare a apelor și nici trotuare, strada fiind necorespunzătoare pentru desfășurarea circulației în condiții normale.

Proiectul modernizării străzii Balogh István a presupus lucrări de infrastructură și suprastructură la partea carosabilă, lucrări de canalizare pluvială și de semnalizare rutieră, amenajarea a 265 de locuri de parcare, trotuare, accese auto și spații verzi. În prezent se lucrează la trasarea marcajelor pe carosabil.

Lucrările au fost executate de asocierea de firme S.C. Drumuri Bihor S.A. (lider) – SC Proexco SRL – SC Drumasfalt SRL, prețul contractului fiind de 2.005.904,15 lei fără TVA.