Elevii Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor Tinca – program pilot de educație formală inițiat de Fundația People to People în mijlocul comunității de romi din Tinca, vă invită la evenimentul concurs intitulat sugestiv „Rromii au Talent”, eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor.

Evenimentul concurs va avea loc în data de 15 aprilie 2019, de la ora 12.00 la Căminul Cultural din Comuna Tinca. Evenimentul constă din organizarea unui concurs de talente, împărțit pe trei secțiuni: cântec, dans și poezie/teatru. De asemenea, în cadrul evenimentului vom avea și invitați surpriză.

Participanții la evenimentul concurs sunt elevi din localitățile Dumbrava, Holod, Gepiș, Lăzăreni, Husasău de Tinca, Talpoș, Cociuba Mare și Tinca.

Ca în fiecare an din 1971 încoace, pe 8 aprilie se celebrează Ziua Internațională a Romilor.

Scopul acestei zile este de a celebra cultura romilor şi de a sensibiliza populațiile la problemele cu care se confruntă romii. Prin acest eveniment vrem să atragem atenția comunității, a autorităților locale cu privire la importanța educației pentru copiii romi.