Klaus Iohannis a informat printr-o scrisoare, trimisă marți Parlamentului, că a aprobat participarea militarilor români la operațiunile militare coordonate de SUA și UE împotriva rebelilor Houthi în Orientul Mijlociu și a transmis o cerere de aprobare.
Este vorba despre două operații de securitate care se vor desfășura în perioada următoare în Marea Roșie, Marea Arabiei și Golful Persic.
„Am aprobat participarea Armatei României la Operația de Securitate maritimă a Uniunii Europene, în vederea asigurării libertății de navigație în Strâmtoarea Bab-el-Mandeb, Ormuz și Marea Roșie”, a transmis Iohannis.
Potrivit scrisorii adresată Parlamentului, vor participa până la 5 militari români la EUNAVFOR ASPIDES – Operaţia de Securitate maritimă a Uniunii Europene. Scopul operației militare UE este asigurarea libertăţii de navigaţie în Strâmtoarea Bab-al-Mandeb, Strâmtoarea Ormuz, apele internaţionale din Marea Roşie, Marea Arabiei şi Golful Persic.
O altă operație maritimă a fost inițiată după ce SUA au cerut ca statele membre NATO să se alăture luptei pentru securitate în zonă și au lansat în decembrie 2023 operația maritimă „Prosperity Guardian”.
Astfel, Iohannis mai solicită aprobarea Parlamentului României pentru participarea Armatei Române, cu cu până la 3 militari, începând cu anul 2024, la Operaţia maritimă de tip coaliţie „Prosperity Guardian”.
„De asemenea, în baza prevederilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, solicit aprobarea Parlamentului României pentru participarea Armatei României la Operaţia maritimă de tip coaliţie PROSPERITY GUARDIAN (OPG), sub comanda SUA, în zona de responsabilitate din Marea Roşie, Golful Aden şi teritoriul statului Bahrain, începând cu anul 2024, cu până la 3 militari”, mai spune președintele în scrisoarea trimisă Parlamentului.
Sursa: Newsinn