Un român stabilit în Italia, chiar în apropierea focarului de coronavirus, a mărturisit că nu se teme și nu plănuiește să se întoarcă în România. Mai mult, el se simte mai protejat în Italia de sistemul de sănătate și de calitatea spitalelor din zonă decât în România, scrie realitatea.net
Dorin Pârvulescu, un român din Italia a vorbit despre situația din Italia. El locuiește chiar în zona Padova unde au fost înregistrate cazuri de coronavirus. Românul mărturisește că preferă să rămână în Italia pentru că se simte mai protejat de autorități decât în România.
„În decurs de 2 zile toată lumea este puțin panicată. Toată lumea își ia măsuri de precauție, se vede că s-a schimbat ceva. Deocamdată nu se resimte foarte puternic ceea ce se întâmplă pentru că a fost weekend, nu s-a mers la serviciu și nici la școli. Nu se știe câte vor fi închise. Au fost multe activități anulate, de exemplu e perioada carnavalului și nu se mai face. Multe lucruri cu care ei sunt învățați nu se mai fac: chiar la biserică, acel semn de pace cu strângere de mână nu se mai face pentru că vor să prevină răspândirea Coronavirus cât mai mult.
Deocamdată nu știm care școli vor fi închise. Dar știm că în comunele apropiate de Padova deja sunt închise mai multe școli, magazine. În zona mea nu se aude încă nimic, însă situația a evoluat foarte repede și ne așteptăm să se schimbe lucrurile repede. Numărul tot crește, nu ne sperie atât de tare, avem un sistem sanitar pus la punct destul de bine. Lumea e conștientă de gravitatea virusului dar nu este acea panică.
Nici nu știu la ce să mă gândesc: e mai bine să mă întorc în România unde nu avem nici un minim garantat din partea spitalelor? Sunt aici în Italia și am tot ce îmi trebuie și dacă se întâmplă ceva sunt mult mai bine protejat. Ne gandim la răul cel mai mic”, a declarat Dorin Pârvulescu la REALITATEA PLUS.