Reținut de polițiștii rutieri bihoreni, după ce a fost depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența drogurilor și cu permisul suspendat.
Miercuri, 12 aprilie, la ora 19.45, pe strada Aluminei din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din Oradea, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Totodată, în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că bărbatul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Cel în cauză mai este cercetat de polițiștii bihoreni într-un dosar similar, după ce în cursul lunii martie, a fost depistat în trafic, de polițiștii Biroului Rutier Oradea, tot pe raza municipiului Oradea, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Bărbatului i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor l-au reținut pe bărbatul de 49 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Sursa: Realitatea de Bihor